Zilele trecute, primesc un SMS în care mi se comunică foarte scurt că trebuie să sun la un număr de telefon ca să îmi actualizeze datele, iar dacă nu fac asta până pe 25 decembrie risc să nu mai pot face tranzacții. Pentru că mi s-a spus clar care este consecința absolut tragică pe care ar urma să o suport, formez repede numărul de telefon indicat doar ca să nu cumva să ajung să nu mai pot face tranzacții cu cardul.

Ca orice om cumsecade în vremurile astea, am ascultat cântecelul în timp ce așteptam să fiu preluat de un operator timp de 25 de minute, dar, ce să faci, când te gândești că alternativa este să nu mai poți face tranzacții, aștepți cât e nevoie. Este admirabil, de-a dreptul, cum reușesc bancherii, de fiecare dată, să transforme situațiile care sunt în interesul lor în niște situații în care pare că este interesul tău, iar noi chiar să credem că așa este.

Într-un final, sunt preluat de un operator căruia îi spun că am sunat pentru că am fost somat am fost rugat să sun la acest număr de telefon pentru a mi se actualiza datele. Cu un aer superior de polițist care m-a prins traversând pe roșu, operatorul începe să-mi pună întrebări ca și cum ar fi vrut să mă prindă cu ceva. După ce am trecut de setul de întrebări legate de adresă, număr de telefon, mail și alte aspecte de acest gen, la un moment dat, am ajuns la capitolul venituri.

Una dintre întrebările de la acest capitol a fost dacă sunt beneficiarul real al veniturilor mele. Aici a fost un moment în care m-am blocat și drept răspuns am pus și eu o întrebare: Sigur că eu sunt beneficiarul real, dar cine altcineva ar putea fi? Operatorul a răspuns calm că o altă persoană ar putea să se dea drept “eu” ca să ia veniturile mele. Atunci, am pus din nou o întrebare: Păi, acest lucru nu este, cumva, ilegal? La care operatorul a răspuns: Sigur. Am pus și ultima întrebare care îmi stătea pe limbă în acel moment: Deci, într-un fel, mă întrebați dacă nu cumva sunt infractor? Operatorul a preferat să evite răspunsul care era mai mult decât evident, preferând să se limiteze la a-mi da o explicație cum că “sunt persoane care procedează în acest fel” și că întrebarea este una care intră în procedura standard de actualizare a datelor.

Procedurile bancare rezultate în urma unor reglementări europene duc la situația în care banca să te întrebe aproape direct dacă nu cumva derulezi infracțiuni financiare, deși este evident că, realemente vorbind, este o întrebare total inutilă. La fel de inutilă ca autocolantul din geamul unei sucursale pe care scrie că este interzis să intri cu arme în bancă. Adică, altfel spus, este interzis să spargi o bancă, ceea ce este mai mult decât evident.

Umilirea clientul a trecut la nivelul următor: Nu doar că este tratat ca și cum i s-ar face un favor, acum este și prezumat ca fiind autor al unor inginerii financiare.