Cultivatorii de legume din Europa avertizează asupra penuriei, pe fondul crizei energetice

Cultivatorii de legume din Europa avertizează asupra penuriei, pe fondul crizei energetice

Sursa: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 22 septembrie 2022, 12:40

Producătorii de legume lansează un avertisment în privința situației din acest domeniu. Mulți se gândesc să își oprească activitatea din cauza impactului financiar al crizei energetice din Europa, amenințând și mai mult aprovizionarea cu alimente.

Emmanuel Lefebvre produce anual mii de tone de andive la ferma sa din nordul Franţei, însă în acest an ar putea renunţa la activitate din cauza costurilor mari cu energia necesară pentru congelarea bulbilor recoltaţi.

Legumicultorii, afectați de criza energetică

Situaţia este similară în nordul şi vestul Europei, unde cultivatorii de legume se gândesc să oprească activitatea din cauza loviturii financiare venită din partea crizei energetice, care ameninţă aprovizionarea cu alimente.

Creşterea preţurilor la electricitate şi gaze va afecta legumele crescute în seră, precum tomate, ardei şi castraveţi, dar şi culturile care trebuie depozitate la rece, precum mere, ceapă sau andive. Acestea din urmă necesită un consum mare de energie. După ce bulbii sunt recoltaţi toamna, ei sunt depozitaţi în spaţii frigorifice şi ulterior replantaţi în containere cu temperatură controlată pentru o producţie pe întreaga perioadă a anului.

„Ne punem întrebarea dacă la iarnă vom mai recolta ceea ce este deja în câmp”, a spus Emmanuel Lefebvre, transmite Reuters.

Legumicultorii europeni avertizează că vor exista probleme de aprovizionare. Această aşteptată lovitură dată producţiei, precum şi creşterea ulterior a preţurilor, înseamnă că supermarketurile ar putea să treacă la legume produse în ţări mai calde precum Maroc, Turcia, Tunisia şi Egipt.

Prețul gazelor naturale, cea mai mare problemă

Potrivit fermierilor, creşterea preţului gazelor naturale este cel mai important cost cu care se confruntă cei care cultivă legume în sere. În paralel, doi fermieri francezi care şi-au reînnoit contractele cu furnizorul de electricitate pentru 2023 spun că preţurile sunt de peste 10 ori mai mari decât în 2021.

„În săptămânile următoare voi face planurile pentru noul sezon şi nu ştiu ce să fac”, spune Benjamin Simonot-De Vos, care cultivă castraveţi, tomate şi căpşuni în sudul Parisului. „Dacă lucrurile vor continua aşa nu are sens să încep un nou an. Nu este sustenabil”, a adăugat Benjamin Simonot-De Vos.

Fermierii europeni trebuie să facă faţă nu numai creşterii explozive a preţurilor la energie. Preţurile la îngrăşăminte, ambalare şi transport cresc şi ele, ceea ce pune în pericol marjele operaţionale ale fermierilor.

„Ne confruntăm cu o creştere generală a costurilor de producţie de aproximativ 30%”, spune Johannes Gross, director adjunct de vânzări la cooperativa agricolă Reichenau-Gemüse din Germania, care deţine sere care se întind pe aproximativ 60 de hectare. Energia a fost responsabilă pentru jumătate până la două treimi din costurile suplimentare, a precizat Johannes Gross. „Unii colegi se gândesc să lase serele goale pentru a-şi menţine costurile la cel mai scăzut nivel posibil. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla anul următor”, a adăugat Johannes Gross.

Producția ar putea fi mutată

La rândul său, Asociaţia reprezentativă a proprietarilor de sere din Ţările de Jos, Glastuinbouw Nederland, spune că până la 40% din cei 3.000 de membri ai săi se confruntă cu probleme financiare.

Chiar şi în ţările care beneficiază de soare din abundenţă, cum este Spania, cultivatorii de fruct şi legume se luptă cu o creştere de 25% a preţurilor la îngrăşăminte.

În aceste condiţii, directorul executiv al British Growers Association, Jack Ward, a precizat că este inevitabil ca producţia de fructe şi legume să se mute în ţările cu o climă mai caldă. „Vom muta producţia din ce în ce mai în sud, până în Spania, Maroc şi unele părţi din Africa”, a spus Jack Ward.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.