Cuba liberalizează importul de vehicule, interzis de o jumătate de secol

Cuba liberalizează importul de vehicule, interzis de o jumătate de secol
Publicat de Nelutu la 19 decembrie 2013, 18:10

Pentru prima dată de la revoluţia din Cuba din 1959, cubanezii vor avea dreptul să cumpere vehicule noi sau second-hand de la stat fără să aibă nevoie să deţină o autorizaţie specială de la guvern, a relatat, joi, cotidianul oficial local Granma, transmit AFP şi Reuters.

Consiliul de Miniştri a aprobat, miercuri, ‘noi norme privind importul şi comercializarea vehiculelor cu motor’ care vor fi ‘publicate zilele următoare în Monitorul Oficial’, o nouă măsură luată în cadrul pachetului de reforme economice lansat de preşedintele Raul Castro, a anunţat Granma.

Potrivit sursei citate, va fi autorizată vânzarea en-detail a motocicletelor, furgonetelor, camionetelor şi microbuzelor importate, noi sau de ocazie, pentru rezidenţii cubanezi şi străini, precum şi pentru organizaţiile străine sau diplomatice, la preţuri care vor trebui să fie ‘similare celor practicate pe piaţa’ de vânzare-cumpărare între particulari, deschisă de autorităţi în septembrie 2011.

Cotidianul cubanez anunţă de asemenea că liberalizarea importurilor de vehicule se va realiza în ‘mod gradual’, iar produsul acestor vânzări va permite crearea unui ‘fond special pentru dezvoltarea transportului public’, care se confruntă cu numeroase probleme în această ţară.

Această reformă va permite un aflux de vehicule noi, până în prezent importate în număr mic de anumiţie cubanezi care beneficiau de autorizaţii speciale, în general atribuite în funcţie de activitatea desfăşurată de aceştia.

În septembrie 2011, guvernul a autorizat deja cumpărarea şi vânzarea de vehicule, una dintre principalele măsuri ale autorităţilor, angajate într-un proces de deschidere progresivă spre economia de piaţă dintr-un sistem moştenit de la fosta Uniune Sovietică din anii ’70.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.