„Când o să fiu mare, vreau să mă fac șef de științe și invenții!”

Prima întâlnire cu roboții Edison a celor 26 de copii de la Școala Gimnazială nr. 28 din Galați a fost una plină de emoții și revelatoare. Valentina Tanasaciuc, coordonatorul proiectului, subliniază că scopul evenimentului nu a fost doar familiarizarea micilor elevi cu robotica și programarea, ci și spargerea unor stereotipuri de gen – pot avea fetele rezultate la fel de bune ca băieții în acest domeniu? Cei doi invitați, profesioniști din domeniul IT i-au învățat pe elevii de clasa I cum să programeze roboții Edison cu ajutorul Edblocks.

La finalul evenimentului, a devenit clar pentru toți participanții că nu există o diferență între competențele fetelor și cele ale băieților. Mai mult, fetițele au fost atât de entuziasmate de experiența trăită încât una dintre eleve a mărturisit: „Cel mai mult mi-a plăcut când am pus block lângă block și am reușit să îl fac pe Edison să se miște în linie dreaptă. Când o sa fiu mare, vreau să mă fac șef de științe și invenții!” Roboții vor rămâne în dotarea clasei pentru desfășurarea orelor regulate de programare cu implicarea inclusivă a tuturor elevilor care vor împărți dispozitivele.

„E foarte interesant! Am vorbit deja cu Moșu’ să mi-i aducă pe roboțeii bit și ebo!”

Elevii cu vârste între 8 și 12 ani de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare au devenit Juniori Digitali și au învățat să programeze ozoboți alături de doamna profesor de învățământ primar Ioana David. Copiii au descoperit că există două modalități de programare a ozoboților: prin coduri de culori și în limbajul blockly. Timp de o săptămână, juniorii digitali au exersat cele două limbaje de programare și au realizat scurte animații/filmulețe în scratch sau poiecte de programare în OzoBlockly. De asemenea, copiii au învățat să programeze, pe baza codurilor de culori, diferite trasee pentru ozoboți.

Și la Școala Gimnazială „George Emil Palade” din Ploiești întâlnirea cu ozoboții și descoperirea universului fascinant al programării au fost întâmpinate cu mult entuziasm de micii informaticieni. Sub coordonarea Dianei Gheorghe și a Mariei Dobre, 55 de elevi de clasa I au desfășurat 3 tipuri de activități de programare ozoboți. Copiii au realizat o machetă a orașului și au programat ozoboții astfel încât au putut călători prin Ploiești, folosindu-se de codul culorilor prin intermediul unor benzi sau carioci speciale.

După ce au ajuns în dreptul unor clădiri pe care cei mici le recunoșteau a fi printre cele confecționate anterior de ei, pe machetă, copiii au răspuns unor întrebări matematice pentru ca ozobotul să le dezvăluie „comorile” orașului – toate detaliile despre respectiva construcție. Descoperirea ozoboților prin intermediul programului Meet and Code a fost atât de incitantă pentru copiii de clasa I încât mulți dintre ei s-au și hotărât că își doresc roboței și pentru acasă: „Este foarte interesant!”, spune Sasha, o fetiță de 7 ani. „Am vorbit deja cu Moșu’ să mi-i aducă pe roboțeii bit și ebo!”

Meet and Code 2021 este coordonat de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 35 de țări europene și susține, pentru al 5-lea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week. În România, programul Meet and Code este coordonat de Asociația Techsoup.