Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat marţi pozitiv numirea lui Cătălin Ranco Piţu în funcţia de procuror-şef al Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relatează Agerpres.

Totodată, Secţia a avizat pozitiv şi numirea Mădălinei Scarlat în funcţia de adjunct al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi a Oanei Daniela Pâţu – ca adjunct al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Conform procedurii, Consiliul Superior al Magistraturii acordă un aviz consultativ. După obţinerea acestuia, CSM urmează să înainteze propunerile preşedintelui Klaus Iohannis.