Criză sau recesiune

Criză sau recesiune
Publicat de CAPITAL la 7 mai 2008, 00:00

Ca despre orice criză-recesiune, s-a scris mult şi despre cea din 2007. E criză sau recesiune? Părerile sunt împărţite, însă ultimele cifre referitoare la evoluţia economiei SUA din primul trimestru din 2008 anunţă o creştere de +0.6% pe GDP (Gross Domestic Product). Aşadar, SUA nu este în recesiune, cel puţin nu până în acest moment.

Pe de altă parte, criza sub-prime a afectat puternic întregul sistem financiar bancar şi piaţa imobiliară. Sectorul financiar este

Ca despre orice criză-recesiune, s-a scris mult şi despre cea din 2007. E criză sau recesiune? Părerile sunt împărţite, însă ultimele cifre referitoare la evoluţia economiei SUA din primul trimestru din 2008 anunţă o creştere de +0.6% pe GDP (Gross Domestic Product). Aşadar, SUA nu este în recesiune, cel puţin nu până în acest moment.

Pe de altă parte, criza sub-prime a afectat puternic întregul sistem financiar bancar şi piaţa imobiliară. Sectorul financiar este unul-cheie, reprezentând infrastructura de circulaţie şi alocare a capitalului în economie, implicaţiile fiind globale. Problemele creditelor sub-prime au lovit preţurile de pe piaţa imobiliară, băncile confruntându-se cu active depreciate şi cu o criză de lichidităţi. De remarcat câteva aspecte: reacţia băncilor centrale, mesajele oficialilor şi investitorilor, efectele globale. Să le luăm pe rând. De salutat reacţia promptă, susţinută şi solidară a principalelor bănci centrale (FED, BCE, BoE, BJ) prin infuzii imense de lichidităţi în sistem. Pe cât de solidar au reacţionat în această direcţie (menţinerea lichidităţii), pe atât de diferit au reacţionat în legătură cu politica ratelor de dobândă. FED a sacrificat inflaţia coborând dobânda de la 5,25% la 2,25%, pentru a stimula redresarea economiei, pe când BCE a continuat să apere stabilitatea preţurilor, menţinând rata dobânzii la 4%.

SUA mizează pe stabilizarea financiară în prima etapă, iar apoi pe cea macroeconomică, deprecierea dolarului impulsionând exporturile. În timp ce marii investitori (G. Soros, J. Robertson) au catalogat criza drept una de proporţii, oficialii (Ben Bernake, Alan Greenspan) au abordat o poziţie mai temperată la început, însă  gravitatea discursului s-a accentuat pe parcurs, vorbind despre o posibilă recesiune doar în ultimele discursuri. Într-o perioadă cu turbulenţe, globalizarea capitalului şi-a arătat şi partea negativă. Pe lângă avantaje, precum alocarea mai eficientă a resurselor, acum au ieşit la iveală şi dezavantajele care derivă din expunerea jucătorilor la riscuri tot mai complexe şi mai dificil de gestionat. În concluzie, ultimele cifre confirmă mai mult o criză decât o recesiune în SUA. A reuşit FED să evite recesiunea?

Capital – Editia nr. 18, data 7 mai 2008

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.