Economia americană e destul de flexibilă pentru a-şi reveni rapid. Dar asta nu va aduce înapoi nici casele, nici slujbele sau banii pierduţi.

America traversează (a traversat?) o criză despre care unii spun că e cea mai mare de după Al Doilea Război Mondial. O criză care a făcut deja multe victime: oameni care şi-au pierdut casele pentru că nu şi-au mai putut plăti ratele, companii care au dat faliment sau au fost înghiţite de altele, deprecierea investiţiilor la bursă, slujbe pierdute etc. Banca centrală americană a aplicat medicamente în doze tari: scăderi masive de dobândă şi injecţii (sau perfuzii) în sistemul bancar de multe sute de miliarde de dolari. Unii vorbesc deja de sfârşitul crizei, pesimiştii spun că suntem abia la început. Ar putea fi o criză de cu totul alt gen decât cele de până acum; să poată fi rezolvată chiar înainte ca economia americană să intre în recesiune, adică să aibă câteva trimestre de scădere economică.

Este o criză a instrumentelor sofisticate de investiţii, atât de sofisticate, încât economia şi societatea nu au avut timp să creeze anticorpii necesari. E ca o boală nouă, despre care nu ştii cum va evolua şi nici ce părţi ale organismului au fost atinse. Şi, în această situaţie, nu poţi să fii sigur nici dacă medicamentele administrate au fost cele corecte. De aceea există acum o doză mare de neîncredere: nu se ştie exact ce părţi bolnave nevăzute mai sunt, ce putregai ar mai putea fi găsit în portofoliile băncilor.

Este prima criză care a arătat exact cât de conectate sunt sistemele economice naţionale între ele, dar şi cât de importantă este sănătatea economiei americane pentru toţi ceilalţi. Americanii au trăit şi trăiesc pe credit; consumul stimulat de credit a făcut ca economia americană să înflorească şi să fie locomotiva întregii lumi. E o reţetă care a născut succes. Dar ea tebuie aplicată cu prudenţă.

Actuala criză arată că americanii (administraţia, cetăţenii, băncile, fondurile de investiţii) s-au lăcomit: au crezut că creditarea fără limite este noul corn al abundenţei, din care iei oricât şi nu se termină niciodată. Trezirea la realitate e dureroasă. Sigur, economia americană e destul de flexibilă pentru a-şi reveni rapid. Dar asta nu va aduce înapoi nici casele, nici slujbele sau banii pierduţi.

România este afectată doar indirect, prin ricoşeu: investitorii străini devin mai reticenţi cu toate pieţele emergente, dispare frenezia, se instalează prudenţa. Băncile româneşti devin şi ele mai circumspecte cu acordarea creditelor, BNR creşte dobânda pentru a împiedica deprecierea leului. Toate acestea vin într-un moment în care economia noastră chiar avea nevoie de o uşoară răcire, de o batistă udă pe frunte. Sistemul nostru bancar este încă prea rudimentar pentru a naşte crize precum cea americană, dar avertismentele despre ce s-ar putea întâmpla şi învăţămintele care trebuie trase sunt bine-venite.

Nicio societate nu se mai poate dezvolta fără credit, dar împrumuturile fără discernământ şi fără prudenţă conduc la crize cu efecte extrem de dureroase.

Capital – Editia nr.12, data 26 martie 2008