Demisia miniştrilor din PdL, partid care susţine executivul italian de mare coaliţie între stânga şi dreapta, condus de Enrico Letta, a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ministrului de interne Angelino Alfano, care este şi secretarul partidului Poporul Libertăţii.

Demisia a fost anunţată de ministrul de interne, Angelino Alfano /care este şi vicepremier/, de ministrul agriculturii, Nunzia De Girolamo, de ministrul transporturilor, Maurizio Lupi, de ministrul sănătăţii, Beatrice Lorenzin, şi de ministrul reformelor, Gaetano Quagliariello.

Într-un comunicat difuzat sâmbătă seară de fondatorul PdL, fostul premier Silvio Berlusconi, acesta scrie că PdL nu poate accepta faptul că premierul Enrico Letta /secretar adjunct al principalului partid de centru-stânga, Partidul Democrat/ a decis vineri mărirea TVA de la 21% la 22%, începând cu data de 1 octombrie, o decizie ‘inacceptabilă’ pentru dreapta italiană, care ‘nu va participa la această ulterioară agravare a presiunii fiscale la care sunt supuşi cetăţenii italieni’.

Secretarul Partidului Democrat, Guglielmo Epifani, a declarat că acest gest al miniştrilor din PdL demonstrează ‘lipsa de responsabilitate’ a dreptei italiene într-un moment dificil al ţării, un moment de criză economică. Iar preşedinta Partidului Democrat, doamna Rosy Bindi, a afirmat că ‘PdL continuă să unească destinul lui Silvio Berlusconi /condamnat în mod definitiv, la 1 august, de Curtea de Casaţie la o pedeapsă cu închisoarea pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset, n.r./ de soarta guvernului italian’.

Este un moment ‘dramatic’ pentru Italia, iar Berlusconi, încă o dată, ‘a demonstrat că nu ţine cont de interesele ţării, ci numai de propriile sale interese’, a mai afirmat preşedinta principalului partid italian de centru-stânga, PD, formaţiunea politică din care face parte şeful guvernului italian, Enrico Letta
Decizia miniştrilor din partidul de dreapta Poporul Libertăţii (PdL) de a-şi înainta demisia sâmbătă seară, la cererea fondatorului acestei formaţiuni politice, Silvio Berlusconi, decizie care deschide o criză de guvern, a provocat numeroase reacţii politice, informează sâmbătă mass-media din Italia.

Demisia a fost anunţată de ministrul de interne, Angelino Alfano /care este şi vicepremier şi secretar al Poporului Libertăţii/, de ministrul agriculturii, Nunzia De Girolamo, cel al transporturilor, Maurizio Lupi, de ministrul sănătăţii, Beatrice Lorenzin, şi de cel al reformelor, Gaetano Quagliariello, care au declarat că ‘nu mai există condiţiile necesare pentru a putea susţine executivul Letta’.

Mişcarea populistă 5 Stele /M5S, condusă de fostul actor comic Beppe Grillo/, aflată la opoziţie, cere alegeri anticipate. Liderul senatorilor din M5S, Nicola Morra, a afirmat: ‘În ADN-ul mişcării noastre, nu există alianţe sau acorduri. Acum, imediat, cuvântul va trebui să le revină cetăţenilor italieni’.

Secretarul partidului populist de dreapta Liga Nordului, Roberto Maroni /guvernator al regiunii Lombardia, nord/, a declarat că Liga Nordului /în opoziţie/ ‘apreciază decizia miniştrilor din PdL de a-şi da demisia’ şi a cerut alegeri anticipate, pentru ca dreapta italiană ‘să poată câştiga şi pentru a se putea forma un guvern stabil, prieten al nordului Italiei, un nou executiv care să poată oferi răspunsuri concrete la toate problemele economice ale întreprinderilor şi ale antreprenorilor din zonele de nord ale ţării’.

Liderul partidului Stânga, Ecologie şi Libertate /SEL, la opoziţie/, Nichi Vendola /guvernator al regiunii Puglia, sud/, a afirmat că aceasta ‘este mai mult decât o criză de guvern, este o criză a statului italian’. Este vorba despre ‘o criză inevitabilă’, a afirmat Gianluca Susta, lider al senatorilor din partidul centrist Alegere civică /fondat de fostul premier tehnocrat Mario Monti/.

Criza de guvern din Italia a fost provocată de decizia celor cinci miniştri din PdL de a-şi înainta demisia, după difuzarea unui comunicat al fondatorului Poporului Libertăţii, fostul premier Silvio Berlusconi, care a afimat că partidul său nu poate accepta faptul că premierul Enrico Letta /secretar adjunct al principalului partid de centru-stânga, Partidul Democrat/ a decis vineri mărirea TVA de la 21% la 22%, începând cu data de 1 octombrie, o decizie ‘inacceptabilă’ pentru dreapta italiană, care ‘nu va participa la această ulterioară agravare a presiunii fiscale la care sunt supuşi cetăţenii italieni’.

Imediat după demisia celor cinci miniştri din PdL, secretarul Partidului Democrat /PD, de centru-stânga/, Guglielmo Epifani /fost sindicalist de stânga/, declarase că acest gest demonstrează ‘lipsa de responsabilitate’ a dreptei italiene într-un moment dificil al ţării, care trece printr-o gravă criză economică. Iar preşedinta Partidului Democrat, Rosy Bindi, afirmase că ‘PdL continuă să unească destinul lui Silvio Berlusconi /condamnat în mod definitiv, la 1 august, de Curtea de Casaţie la o pedeapsă cu închisoarea pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset, n.r./ de soarta guvernului italian’.

Este un moment ‘dramatic’ pentru Italia, iar Berlusconi ‘demonstrează încă o dată că nu ţine cont de interesele ţării, ci numai de propriile sale interese’, a mai declarat preşedinta principalului partid italian de centru-stânga, PD, formaţiunea politică din care face parte şeful guvernului italian, Enrico Letta.

La rândul său, premierul Enrico Letta, într-un comunicat difuzat sâmbătă seară, a atras atenţia că este vorba despre ‘un gest nebunesc şi lipsit de responsabilitate’ din partea fostului premier Silvio Berlusconi care încearcă, în acest mod, ‘să îşi acopere problemele personale’.
Sursa: Agerpres