Cristian Bușoi, la conferința climatică COP28 de la Dubai: Trebuie să susținem mai ferm industria europeană

Cristian Bușoi, la conferința climatică COP28 de la Dubai: Trebuie să susținem mai ferm industria europeană

SURSĂ FOTO: Facebook/Cristian Bușoi

Publicat de Leonard Bădilă la 11 decembrie 2023, 15:20

Vicepreședinte PNL Cristian Bușoi a participat la conferința climatică COP28 de la Dubai. În cadrul evenimentului, liberalul a subliniat că industria europeană trebuie susținută „mai ferm” pentru a putea rămâne competitivă.

Cristian Bușoi a fost prezent în aceste zile la COP28 de la Dubai. Astfel, vicepreședintele PNL a participat la „mai multe evenimente și întâlniri de importanță majoră”.

Cristian Bușoi a participat la COP28 de la Dubai

Potrivit deputatului, un obiectiv important este menținerea industriei europene. Mesajul lui a venit în contextul planurilor europene de tranziție către o așa-zisă economie verde.

Acesta a prezentat obiectivele și proiectele Uniunii Europene în domeniul climatic.

„La invitația Grupului Liberty, lider mondial cu o prezență solidă în România prin combinatul siderurgic din Galați, am fost invitat să vorbesc în calitate de președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, la conferința „Cut for the Future”, alături de ministrul Economiei din Emiratele Arabe Unite, Abdullah bin Touq Al Marri, ministrul pentru Schimbări Climatice și Energie din Australia, Christopher Bowen, și Sanjeev Gupta, CEO Liberty Group.

Am prezentat obiectivele și proiectele Uniunii Europene în domeniul climatic, subliniind necesitatea unor măsuri concrete de sprijin din partea statelor membre și a Comisiei Europene, care să susțină eforturile industriei de a investiți în decarbonizare. Este esențial să avem obiective clare și să oferim sprijin real pentru a menține competitivitatea industriei europene în contextul tranziției către o economie verde”, a scris Bușoi pe Facebook.

La conferință participă delegați din aproape 200 de țări

Vicepreședintele PNL a susținut apoi că UE se situează în prima linie la nivel internațional „în lupta împotriva schimbărilor climatice”. Acest lucru două puncte importante pentru industria europeană:

  • angajamentul ferm pentru obiective ambițioase;
  • sprijin concret pentru sectoarele industriale cheie în procesul de tranziție către o economie sustenabilă.

La Conferința Climatică COP 28 Dubai participă, până pe 15 decembrie. delegați din aproape 200 de țări. Sunt prezenți și lideri ai afacerilor și finanțelor și reprezentanți ai societății civile.

Discuțiile se concentrează pe accelerarea tranziției către un viitor „verde”. COP 28 subliniază și rolul critic al finanțării către tranziția NET Zero, potrivit informațiilor publicate de Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European. COP 28 vizează și acțiunile colective de oprire a schimbărilor climatice .

„Alături de delegația Parlamentului European la COP28, am participat la o întâlnire de coordonare cu reprezentanții Comisiei Europene, ministrul spaniol pentru Tranziție Ecologică, Teresa Ribera Rodríguez și reprezentanții mediului de afaceri. Am discutat cu toții despre strategiile și acțiunile necesare în contextul schimbărilor climatice.

Uniunea Europeană se situează în prima linie la nivel internațional în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar acest lucru implică angajamentul ferm pentru obiective ambițioase și sprijin concret pentru sectoarele industriale cheie în procesul de tranziție către o economie sustenabilă.

La Conferința Climatică COP 28 Dubai participă până pe 15 decembrie delegați din aproape 200 de țări, lideri ai afacerilor și finanțelor și reprezentanți ai societății civile. Discuțiile se concentrează pe accelerarea tranziției către un viitor cu energie curată. COP 28 subliniază de asemenea importanța acțiunii colective pentru a stopa schimbările climatice și rolul critic al finanțării către tranziția NET Zero”, a conchis Cristian Bușoi.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.