În 2019, CRBL şi Oase câştigau împreună marele premiu de 30.000 de euro în reality show-ul Asia Express, difuzat de Antena 1. De atunci, cei doi au rupt prietenia, iar CRBL a ţinut să facă lumină în această poveste, prin intermediul unui interviu inedit, în care vorbeşte cu el însuşi, postat pe YouTube.

Mai întâi, CRBL a povestit cum s-a împrietenit cu Oase în 2004:

“În 2004, deschid școala de dans la Delfinului, Oase devine cursant, se înscrie, îl văd că este talentat, facem o echipă de breakdance, Big Bounce, cu care mergem la foarte multe show-uri, concursuri, videoclipuri, chiar și filme. L-am luat pe Oase și l-am băgat în două filme. Acum, show-uri peste showuri, banii veneau, el devenea vedetă împreună cu trupa lui. Tot în același timp l-au angajat la mine, la firmă, să vină să monteze miliarde de povești ale trupei Simplu. Între timp a apărut și povestea cu kendama, care a devenit un fenonem național și chiar mondial”, a povestit CRBL.

“Noi știam cumva că va urma să fim coprezentatori la Asia Express sezonul 3”

“CRBL și Oase la Asia Express, doi proști, mai puțin eu, plecăm pentru distracție și, ce credeți, am și câștigat. I-am spus că trebuie să mă duc cu Elena, soția mea, și el a zis: „Nu, dom’ne, ia-mă pe mine, că o să fie mișto, nu vreau nici un ban, pe mine mă interesează să ne distrăm!”. M-am gândit de câteva ori, așa, am zis: „Bine, hai că propun!”. Ce credeți, am propus și am plecat la Asia Express!

După Asia Express am așteptat să încasăm banii, marele premiu, 30.000 de euro, pe care trebuia să îi împărțim, jumătate-jumătate, i-am încasat, eu i-am investit în muzică, el se pregătea să își deschidă bar. Noi știam cumva că va urma să fim coprezentatori la Asia Express sezonul 3, se vehicula deja la interiorul echipei acest subiect și, bineințeles că și oamenii ne-au spus că și-ar dori să ne vadă prezenți în Asia Express 3.”

“Mi-a promis, mi-a jurat, că el nu se duce fără mine la Asia Express”

CRBL a povestit în continuare despre negocierile cu Antena 1 şi cu Kanal D, dar şi despre “trădarea” lui Oase, după o prietenie de 15 ani.

“La un moment dat primesc un telefon de la Kanal D. „Salutare, CRBL, vrem să vii să faci parte dintr-un juriu, la un show de dans, un concurs de dans televizat!”. Ok, stai să întreb la Antena 1, să întreb echipa Asia Express, să văd ce vor să facă cu mine. Îi sun, îi întreb, ei spun că nu știu, să vedem. Mai trece ceva timp, Kanal D sună din nou, băi, CRBL, te-ai mai gândit, iar sun la Asia Expess, aștia iar spun „Stai să vedem!”, până într-o zi în care a sunat telefonul, iar Kanal D mi-a dat un ultimatum. De data asta, fac același lucru, îi sun pe cei de la Asia Express. Oameni buni, oferta este în acest moment pe masă. Trebuie să aleg. Nu am ales încă Kanal D, aveți prioritate, spuneți-mi ce vreți să faceți cu mine și cu Oase.

Asia Express pune o sumă de bani foarte mică, special, mi-am dat seama după aia, îi spun lui Oase: „Băi, ăștia ne dau foarte puțini bani!”. El se enervează, dom’ne, nu mergem, mai bine mergem la Tele7abc, mai bine nu mergem nicăieri decât să luăm asta, păi, stăm plecați două luni de acasă pe foarte puțini bani! Nu mergem, nu mergem. În momentul acela dau răspunsul la Kanal D și spun: da, putem să colaborăm.

Din momentul ăla, Oase a trădat prietenia noastră de 15 ani, începând să vorbească cu Asia Express despre contract, despre a pleca singur acolo și au început discuțiile. Oase venea și îmi spunea: „Băi, mie mi-au dat mai mult, mi-au dat și mai mult, el mințind, bineînțeles, că știu și eu care sunt cifrele, dar el așa credea, că dacă îmi dă sume mari, eu zic: da, băi, du-te! I-am spus: nu poți să te duci la Asia Express fără mine, pentru că strici această echipă. Oamenii ne-au iubit și ne iubesc ca echipă. De ce să te duci tu fără mine și să strici tot ce am construit amândoi. Pentru niște bani? Eu am înnebunit în secunda 1, pentru că mi-a promis, pentru că mi-a jurat, pentru că am bătut palma că el nu se duce fără mine la Asia Express. În momentul ăla a apărut trădarea, iar eu din momentul ăla nu am mai vorbit cu el deloc”, a mărturisit CRBL, potrivit romaniatv.net.

“De ce să le arăți că poți să fii un nemernic, că poți să fii o panaramă de om?”

CRBL are cuvinte dure la adresa fostului său prieten şi povesteşte cum au lucrat, de fapt, cei doi în echipă la Asia Express:

“La Asia Express hai să vă spun eu cum stă treaba. L-am scos la înaintare, retrâgându-mă din toate discuțiile importante, făcându-l să fie clovn, eu fiind foarte atent în declarații, eu făcând jocuri de culise, adică analizând echipele, ținându-l departe, făcând toate probele cu cap. Pe el l-am lăsat să fie clovnul de serviciu. L-am lăsat să mă binedispună. L-am lăsat să iasă în față, să fie cineva. Pentru că nu am crezut că mă va trăda. Ai șters cu buretele tot ce am făcut eu frumos și bine pentru tine în acești 15 ani. Te duci la Asia Express și le arăți oamenilor că ai terminat doar liceul, că nu ai cuvintele la tine? Că nu mai poți să fii atât de amuzant atunci când nu există un om care să-ți ridice la plasă exact ce trebuie? O să se descurce, pentru că are o echipă de producție în spate. Dar de ce să le arăți asta oamenilor? De ce să le arăți că poți să fii un nemernic, că poți să fii o panaramă de om, să ștergi cu buretele acolo unde eu am pus suflet?”