Coronavirus prezent într-o nouă țară! Polonia confirmă primul caz de infectare

Coronavirus prezent într-o nouă țară! Polonia confirmă primul caz de infectare
Publicat de Corina Chiriac la 4 martie 2020, 10:50

Polonia a confirmat primul caz de infecţie cu noul coronavirus înregistrat în această ţară, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii, Lukasz Szumowski, citat de Reuters.

Cum este starea de sănătate a polonezului

Szumowski a declarat că pacientul este internat într-un spital din Zielona Gora, în vestul Poloniei, iar starea sa este bună.

Ce se petrece în India

În India, şaisprezece cetăţeni italieni au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii din New Delhi, în timp ce numărul cazurilor înregistrate în această ţară a crescut abrupt, la 28.

41 de cazuri în Australia

În Australia, numărul total al cazurilor de COVID-19 a crescut miercuri la 41, o femeie din Sydney, angajată la un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice, devenind a treia persoană infectată pe teritoriul australian, informează Xinhua. Nu se cunoaşte exact modul în care s-a contaminat femeia, care are în jur de 50 de ani, iar autorităţile au declarat că persoanele vârstnice cu care ea a intrat în contact la locul de muncă au fost plasate în izolare. Una dintre persoanele internate în centru, în vârstă de 95 de ani, a decedat, însă specialiştii nu sunt siguri că decesul acesteia este asociat virusului. ”Nu cunoaştem în acest moment dacă are sau nu legătură cu coronavirusul”, a declarat ministrul Sănătăţii din statul New South Wales (NSW), Brad Hazzard. Un singur deces a fost asociat oficial cu infecţia cu COVID-19 în Australia, un bărbat de 78 de ani care a murit duminică în Perth după ce fusese evacuat de pe vasul de croazieră Diamond Princess care a fost ancorat în Japonia, scrie Agerpres.

Cazorile noi de coronavirus, în scădere în China

China a raportat o scădere a numărului de noi cazuri de coronavirus, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, şi 38 de decese suplimentare faţă de ziua anterioară. Bilanţul la nivel naţional a ajuns la 2.981 de decese şi peste 80.200 de persoane infectate, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.