Inegalitatile nu sunt interzise in sine, pentru ca nu sunt rele in sine. Oamenii nu sunt egali, pentru ca sunt diferiti. Oameni au dreptul sa fie diferiti. Pentru ca suntem diferiti, hazardul ne pune in mina carti de joc diferite. Nu este ilicit sau contrar regulilor jocului faptul de a juca dur sau manipulatoriu, fara sa ai, de fapt, carti bune in mina (in limbaj de poker, aceasta tehnica se numeste „cacealma”), ci faptul de a trisa.
Inegalitatile sunt ilicite si imorale doar atunci cind elimina sansa de cistig ori de pierdere sau o reduc in mod neonest in favoarea unuia dintre „jucatori” sau, si mai rau, a jucatorului – trisor.
Aceste manipulari ale contractului sunt negative si nu pot fi protejate de lege sau de totalitatea dreptului, intrucit sansele oamenilor de a se realiza in societate sunt egale, iar principiul egalitatii in drepturi, care inseamna egalitatea sanselor, este consacrat la nivel constitutional si conventional, facind parte din categoria drepturilor omului.
Aplicind echitatea in executarea, interpretarea sau revizuirea contractului, manipularea dreptului prin contracte poate fi inlaturata si, in locul manipularii contractuale, se poate instaura justitia contractuala. In acest fel, contractul poate fi manipulat si in sens pozitiv : legiuitorul poate declara nule unele clauze in contracte sau contractul in intregul sau, intrucit contravin ordinii publice sau bunelor moravuri ori pentru ca sunt abuzive, iar judecatorul poate anula total sau partial contractul, sau il poate reconstrui pentru a corecta dezechilibrul contractual sau pentru a (re)concilia interesele partilor.    
Departe de a duce la raporturi juridice echilibrate, autonomia de voinţă are ca rezultat faptul că cei mai puternici isi impun legea celor mai slabi şi adeseori contractul consacră strivirea celui mai slab de către cel puternic.
Ordinea publica economica este o noua dimensiune a ordinii publice, care are sens doar prin raportare la activitatea profesionistilor.
Intr-adevar, cele doua tipuri de norme care fac parte din ordinea publica economica sunt limite ale activitatii profesionistilor si ale libertatii lor de a contracta, intrucit aceste norme fie le directioneaza activitatea, in asa fel incit jocul concurentei sa fie onest, fie le interzice anumite libertati, in asa fel incit partea slaba in contractele pe care profesionistii le incheie, recte consumatorii sau angajatii, sa fie protejati de abuzul de putere economica a profesionistilor.
Tinta principala a acestui „protecţionism contractual” este contractul de adeziune. Intr-un astfel de contract deşi, teoretic, fiecare parte este liberă să-l încheie sau nu, conţinutul este stabilit in mod unilateral prin voinţa profesionistului, cealaltă parte limitindu-se la acceptarea clauzelor contractuale în bloc; orice negociere sau concesie reciproca este exclusa.

De aceea, in dreptul modern, legiuitorul si judecatorul se interpun in relatiile dintre contractanti, pentru a proteja partea slaba sau, dupa caz, pentru a re-echilibra un contract construit pe temelia abuzului unei dintre parti ori denaturat intr-un instrument al cistigului exclusiv al uneia dintre parti, in detrimentului celeilalte. Centrul de greutate al contractului s-a deplasat tot mai mult, de la formarea sa, pe terenul executării şi eficacităţii sale. Consimţământul ce sta la baza contractului, deşi formal liber exprimat, nu mai este in mod real liber, iar în unele cazuri nu este conform cu interesul general şi nici cu justiţia.
Asa ca nu se poate spune că întotdeauna contractul este just; dimpotrivă, în unele situaţii, contractul obiectivează egoismul, inegalitatea şi interesul individual sau de grup al părţilor, iar cel mai abil (inclusiv in sensul rau al cuvintului) sau cel mai tare sfirseste prin a-si impune legea celui mai slab.

Instantele au competenta de a anula contractele, in totalitate sau in parte, dar si pe aceea de a le adapta si a le revizui, in vederea (re)instaurarii echilibrului contractual menit sa faca posibila continuarea executarii contractului in interesul ambelor parti. Instantele pot dispune de exemplu, re-esalonari sau termene de gratie, eliminarea unor clauze contractuale, cum ar fi clauzele abuzive, ori chiar completarea contractului cu clauze care sa suplineasca vointa partilor.
Instantele sunt competente sa exercite un control al comportamentului părţilor şi obligarea lor la o conduită loială şi cooperantă pentru ca fiecare să poată obţine avantajele avute în vedere la încheierea contractului.

Legiuitorul atent – nu ma refer la legiuitorul roman – conrecteaza din mers acele contracte care sunt incheiate pe tememelia unor clauze abuzive acceptate de conumator printr-o vointa alterata de imperativul economic sau psihilogic al incheierii contractului.

Cel mai bun exemplu de implicare atenta a legiuitorului – nu cel roman – sau a judecatorului este contractul de credit de retail. Ca este populist sau nu curentul european la care ne-am inscris si noi anul trecut nu are relevanta decit pentru avocati care considera ca un fapt cit se poate de mirean – contractul – este sacrosanct. Important este doar faptul ca cei presati de nevoi sunt obligati sa vrea ceea ce cei care sunt mai puternici sunt liberi sa le impuna. Cei ce triseaza in acest joc nu pot cistiga la infinit. 
Dr. Gheorghe Piperea, managing partner la Piperea si Asociații.