Zvonurile recente legate de mortea liderului nord-coreean au pus pe tapet problema succesiunii, având în vedere că Kim Jong-un face parte din singura dinastie comunistă de pe glob.

Mai exact, Coreea de Nord este condusă la a treia generație de membri ai familiei Kim și se așteaptă că, în cazul în care ceva s-ar întâmpla cu actualul lider, următorul conducător să facă parte din aceeși linie de sânge.

Informații neclare

Aici apare problema, însă, în condițiile în care Kim Jong-un, despre care se crede că ar avea 36 de ani, nu are în acest moment moștenitori adulți.

Astfel, se crede că actualul conducător de la Phenian ar avea trei copii, între care cel mai mare de vârstă este născut în 2010, relatează presa internațională.

Trebuie precizat însă că informațiile despre viața personală a celor din dinastia aflată la conducere în Coreea de Nord sunt mi mult decât aproximative, în condițiile în care viața privată a acestora este ținută departe de ochii publicului.

Alte soluții pentru succesiune ar fi fratele mai mare și sora lui Kim Jong-un, dar în cazul ambilor dintre ei apar serioase probleme de întrebare.

Varianta unei regențe

Astfel, despre fratele mai mare al lui Kim Jong-un se știe că este pasionat mai degrabă de muzică și de chitară, nefiind interesat de activitatea politică. Acesta ar fi și motivul pentru care nu i-a urmat la conducerea tatălui său, defunctul Kim Jong-il.

Iar sora mai mică a actualului lider de la Phenian, deși implicată în activitatea politică, deținând chiar o funcție influentă în Partidul Muncitoresc Coreean, se confruntă cu obstacolul unei societăți conduse încă după foarte rigide mentalități patriarhale.

Nu se știe deci care ar fi reacția, începând de la cel mai înalt nivel, până la coreenii de rând, în cazul unei conduceri asigurate de o femeie, scriu comentatorii internaționali.

În cazul dispariției lui Kim Jong-un, foarte probabil se va merge pe o regență, care ar asigura conducerea până când fiul acestuia va îndeplini vârsta să poată fi proclamat lider, estimează ei.