„Acest incident este grav şi arată că, în situaţia actuală extrem de volatilă şi tensionată de pe pieţe, actorii de pe aceste pieţe trebuie să dea dovadă de rigoare şi de responsabilitate”, se arată în declaraţia lui Barnier, făcută publică într-o conferinţă de presă la Bruxelles, de purtătoarea sa de cuvânt, Chantal Hughes.

„Este cu atât mai important, din moment ce nu este vorba de jucători minori de pe pieţe, ci despre una din cele mai mari trei agenţii de evaluare şi, astfel, o agenţie care are o responsabilitate specială”, a mai precizat Michel Barnier.

Autoritatea europeană de supraveghere a agenţiilor de rating, împreună cu Autoritatea franceză a pieţelor financiare, vor „trebui să facă o analiză şi să tragă o concluzie în urma acestui incident”, se mai arată în declaraţie. În acelaşi timp, comisarul european a precizat că incidentul îi întăreşte convingerea că „Europa trebuie să adopte o reglementare strictă şi solidă pentru agenţiile de rating, dar nu doar pentru ele”.

Michel Barnier va prezenta săptămână viitoare un proiect legislativ menit să întărească reglementarea agenţiilor de rating. „Trebuie să ne bazăm mai puţin pe aceste agenţii, şi am văzut cât de important este acest lucru astăzi, să întărim concurenţa, să luptăm împotriva conflictelor de interese, să creştem transparenţa evaluării datoriei suverane şi să construim un cadru european de responsabilitate în cazul în care există o eroare gravă”, a mai declarat Barnier.

Dacă proiectul propus va fi adoptat, acest cadru european de responsabilitate juridică ar putea permite în viitor unei ţări să apeleze la instanţă pentru a cere daune în cazul unui incident ca cel produs joi.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat joi, în plină criză a datoriilor, că Franţa şi-a pierdut ratingul de triplu A, precizând ulterior că a fost vorba de ‘o eroare tehnică’. Totuşi, incidentul a stârnit joi furie la Paris şi a dus la deschiderea unei anchete din partea Autorităţii franceze responsabile cu supravegherea pieţelor.
Sursa: Agerpres