Cod Portocaliu de vreme rea! Oamenii din Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor avea parte de vreme rea

Potrivit meteorologilor, în România, urmează o perioadă sub semnul fenomenelor de instabilitate atmosferică accentuată pentru că, până mâine (17 iunie 2023) la prânz, ne vom afla sub incidența unei avertizări meteorologice de Cod Portocaliu, ce vizează în mod deosebit județul Caraș-Severin, dar și zona montană a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara. În aceste județe, cantitățile de apă să cumuleze valori de 30-40l/m² izolat peste 50l/m².

„Aceleași zone care, în următoarele zile, vor fi afectate din perspectiva fenomenelor extreme, sub aspectul cantităților importante de precipitații, luând în considerare că de la începutul lunii iunie și până în prezent, în acelea zone am cumulat deja cantități care s-au apropiat de media climatologică acelei mai ploioase luni din țara noastră, atât a verii, cât și a anului, respectiv, luna iunie. Așadar, pentru județele respective, o atenție deosebită în următoarele ore, până mâine la prânz.

Mâine dimineață, e posibil se extindem aria județelor aflate sub incidența posibilelor averse din perspectiva cantităților de precipitații, pentru că mâine contăm pe precipitații în special în jumătatea de vest a țării, după care la finalul săptămânii, în jumătatea estică, acolo unde valorile ale cantităților vor putea depăși la nivel local 40-50l/m² în condițiile în care deja în aceste zone cantitățile au fost unele foarte importante”, a explicat, vineri, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), relatează Antena 3.

Cum va fi vremea în weekend?

Potrivit spuselor sale, weekend-ul va fi unul sub incidența fenomenelor extreme din perspectiva fenomenelor de instabilitate atmosferică. În Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, în zona montană și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă.

Cantitățile de precipitații pe arii extinse vor atinge 20-30l/m², posibil 40-50l/m², dar sâmbătă, 17 iunie 2023, fenomenele se vor extinde și în partea de sud-est a țării, astfel încât posibil să consemnăm inclusiv în Moldova 30-50l/m².

Cum va fi vremea în București în acest weekend?

De altfel, și în București este posibil să avem fenomene și perioade de instabilitate atmosferică. Sâmbătă, 17 iunie 2023, este posibil să apară averse torențiale însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și cantități importante din punct de vedere al regimului de temperaturi. În Capitală, doar 27-29°C în următoarele zile.