Cluburile, federaţiile şi alte structuri sportive riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei dacă nu vor asigura o distanţă de minimum 2 metri între sportivi în sălile de sport, conform regulamentului privind reluarea începând cu 1 iunie a activităţilor de pregătire fizică organizate în spaţii închise şi diminuarea riscului de infecţie COVID-19, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

„Nerespectarea prevederilor literei C din prezenta anexă, în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de pregătire fizică, astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7 mp, constituie contravenţie (n.r. – din partea persoanelor juridice în cauză) şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 (n.r. – amenda de la 5.000 la 10.000 de lei) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, se arată în documentul citat.

Regulile se pot modifica

Structurile sportive care organizează activitatea de pregătire sportivă îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.

De la 1 iunie, pentru reluarea pregătirilor în sălile de sport de către sportivii de performanţă purtarea măştii (medicale/nonmedicale) este obligatorie. Pentru o protecţie eficace, aceasta trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Prin excepţie, activităţile fizice intense se pot face fără a purta masca pe figură. Îîn cazul în care o persoană prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată), aceasta se va izola la domiciliu. În cazul în care o persoană a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, se va izola la domiciliu şi va respecta măsurile în vigoare.

Ce măsuri s-au luat

– organizarea spaţiului de pregătire sportivă astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7mp;

– triajul observaţional zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3°C;

– plasarea recipientelor cu soluţii dezinfectante pentru mâini la intrarea în sală;

– în cazul încăperilor climatizate prin recircularea aerului, se efectuează nebulizarea o dată pe săptămână, în afara programului de lucru şi se efectuează dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;

– suprafeţele şi spaţiile comune vor fi dezinfectate frecvent (cel puţin o dată la 4 ore);

– asigurarea unei ventilaţii adecvate a tuturor încăperilor sau aerisirea lor periodică, cel puţin o dată la 4 ore.