Pentru finalul anului 2015, compania menţine numărul de salariaţi la 6.476, aceştia având propus un câştig mediu lunar pe salariat de 2.695 lei, determinat pe baza cheltuielilor cu salariile, în creştere cu 220 de lei faţă de 2014. Cheltuielile cu personalul companiei sunt prevăzute la 288,182 milioane de lei, din care 209,434 milioane de lei cheltuieli cu salariile, iar 5,881 milioane de lei bonusuri.

Compania are plăţi restante de 96 milioane de lei, în scădere faţă de 2014, şi creanţe restante de 350 milioane de lei. Investiţiile preconizate de CFR Marfă pentru anul în curs ajung la 73 de milioane de lei. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la sfârşitul lui noiembrie 2014, că CFR Marfă a înregistrat rezultate bune, în primele nouă luni ale anului, în condiţiile în care volumul de mărfuri expediate a crescut cu 6,9%, iar cota de piaţă a urcat de la 54% la 58% pentru mărfuri transportate.

”Veniturile din exploatare au crescut cu 1,2%, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 12,4% datorită faptului că achiziţionarea de energie electrică de tracţiune de pe piaţa liberă are scăderi de 30% pe acest capitol, renegocierea contractelor pentru reparaţia materialului rulant scăderi cu 23,7%, celelalte servicii de pază, transbordare, prestaţii metrologice, salubritate etc. au scăzut cu 15%, astfel încât pierderea operaţională s-a redus cu 90% la CFR Marfă. Deci, compania, la finele acestui an, se apropie încet – încet de zero pe zero, astfel încât societatea în 2015 va deveni o companie care va arăta ca fiind bancabilă, având o valoare a acţiunilor crescută, astfel încât procesul de privatizare a unei astfel de societăţi va avea o cu totul altă conotaţie în piaţă decât cea despre care am discutat anul trecut. Încep să cred că este posibilă o privatizare în condiţiile în care statul român şi ministerul în sine sau compania să câştige mult mai mulţi bani, pentru că este în situaţia de a avea valoare de piaţă”, a precizat Rus, potrivit Agerpres.

CFR Marfă este lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 58,5% pentru mărfuri transportate în primul trimestru al anului 2014, în creştere de la 55,6% cât a deţinut din piaţa transportului feroviar de marfă din România la nivelul primului trimestru al anului 2013.

Te-ar putea interesa și: