Potrivit documentului, în SUA, acest nivel mediu ridicat poate să crească şi cu 67%, până la 58.760 dolari (circa 44.130 de euro), în cazul înscrierii la una din cele opt centre universitare private, precum Harvard, Brown sau Yale.

Evaluarea, care a luat în calcul tariful mediu de înscriere în cele mai bune zece universităţi din fiecare ţară şi "costul vieţii" plasează Marea Britanie pe poziţia a treia, cu 30.325 dolari (22.770 euro), urmată de Emiratele Arabe Unite, cu 27.375 dolari (20.560 euro). Spania se situează pe penultima poziţie, cu un tarif anual de înscriere pentru studenţii străini de 1.002 dolari (circa 752 euro) şi 6.000 dolari (circa 4.500) cheltuieli de întreţinere.

Cu un buget mediu anual de 6.285 dolari (4.720 euro), Germania ocupă ultimul loc al clasamentului şi este prezentată ca fiind ţara unde costul studiilor este de şase ori mai ieftin decât în Australia.
Responsabilul la nivel mondial cu dezvoltarea patrimoniului al HSBC, Malik Sarwar, a precizat, într-un comunicat, că familiilor care doresc să-şi trimită copiii la studii în străinătate le va fi tot mai greu să facă faţă acestor cheltuieli, având în vedere costul studiilor superioare, dar şi diminuarea subvenţiilor publice.
Sursa: Agerpres