Capital a analizat şi ierarhizat oferta băncilor pentru conturi curente. Diferenţa în selectarea celor mai bune produse o fac, pe lângă dobânzi, facilităţile ataşate.

Fără un cont curent nu poţi avea nici card de debit pentru salariu, nici card de credit şi nici măcar un împrumut bancar, indiferent de natura acestuia. Singurul produs care se sustrage de la regula „orice operaţiune bancară, de orice tip, se derulează printr-un cont curent“, este depozitul clasic. De mai mult timp însă, băncile au început să ataşeze contului curent şi componente de economisire asemănătoare depozitelor la termen. Mai exact, după modelul ING Bank, lansat în urmă cu doi-trei ani, tot mai multe bănci încep să ofere clienţilor conturi curente cu dobânzi de peste 7%, similare sau chiar mai mari faţă de cele de la depozitul clasic. Avantajele sunt incomparabile: poţi oricând retrage sau depune bani în contul curent fără a mai beneficia doar de dobânda la vedere.

Totuşi, cumularea funcţiilor depozitului de economii cu cele ale contului curent sunt apreciate mai mult de persoanele fizice. Cele mai importante funcţii ale contului curent constau în operaţiunile de plăţi şi încasări. La această funcţie de bază, de rulaj al banilor, se adaugă însă posibilitatea de a achita facturile la electricitate, gaze, telefon etc., de a intra în licitaţii pe piaţa interbancară pentru schimburi valutare, sau de a lucra de acasă, prin internet banking sau mobile banking. Cu toate aceste facilităţi, contul curent devine o soluţie prin care clientul reuşeşte să economisească timp.

Majoritatea băncilor au ataşat contului curent serviciul de direct debit: banca preia grija urmăririi şi efectuării plăţilor curente ale titularului de cont – telefon, electricitate, gaze etc. Prin serviciul de standing order, banca poate plăti periodic sume fixe de bani (prime de asigurare, chirii etc.) la datele stabilite în prealabil în baza contractului încheiat cu clientul.

Serviciile ataşate contului curent au mers chiar mai departe: o serie de bănci permit deja operarea în contul curent de la orice sucursală din reţeaua băncii, indiferent de locul în care a fost deschis iniţial contul (CEC şi BCR). La alte bănci se află în curs de implementare aceeaşi facilitate. În cazul ING Bank, lucrurile merg şi mai departe: după modelul ATM-urilor şi al aparatelor de schimb valutar, cardul Cont’Rol permite posesorului de cont să realizeze operaţiuni direct, fără ca acesta să mai aibă nevoie de un angajat al băncii pentru a depune bani în cont sau pentru a da ordine de plată. BRD a inventat un robot de formă umană, prin care clienţii plătesc facturi, depun bani în cont şi cer extrase de cont.

Revista Capital a încercat să facă o evaluare a celor mai bune conturi curente existente pe piaţa din România, pornind tocmai de la aceste premise: contul curent trebuie să simplifice cât mai mult viaţa posesorului. De aceea, cele trei criterii luate în calcul au fost: operaţiunile pe care le poţi face prin contul curent (cu o pondere de 40% în punctajul final), facilităţile oferite de cont (pondere de 35%) şi dobânda acordată de bancă pentru disponibilităţile băneşti (cu o pondere de 25%). Toate criteriile au primit note de la 1 la 10.

RAIFFEISEN – 9,3 puncte

• OPERAŢIUNI: încasări şi plăţi intra- şi interbancare, plăţi şi încasări internaţionale, plăţi directe furnizori, transferuri planificate, sweep (schimb valutar la curs fix) – 9,5 puncte

• FACILITĂŢI: carduri de debit, descoperit de cont (în cazul în care salariul este virat într-un cont Raiffeisen), Raiffeisen Online, Mybanking, servicii bancare prin telefon – call center (Raiffeisen Direct), programul „Asigurarea ta în caz de accident“ – 10 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,1% pe an – 8 puncte

ING BANK – 9,125 puncte

• OPERAŢIUNI: clientul face operaţiuni de retragere şi depunere de numerar, plăţi către furnizori de utilităţi, plăţi online, transferuri între conturile personale, cu ajutorul cardului ataşat – 10 puncte

• FACILITĂŢI: asigurare de deces prin care se acordă succesorului, pe lângă balanţa contului, o sumă suplimentară, egală cu soldul contului, nu mai mică de 1.500 lei şi nu mai mare de 50.000 lei – 7,5 puncte

• DOBÂNDĂ: 7,5% pe an până la 5.000.000 lei – 10 puncte

BRD – 8,95 puncte

• OPERAŢIUNI: depunere şi retragere de numerar, transferuri intra- şi interbancare, transferuri din conturile de economii în contul curent al titularului, alimentare conturi de economii – 8 puncte

• FACILITĂŢI: Debit direct, Mobilis, BRD-NET, Vocalis, plata facturilor prin ATM, POS, ROBO (automat cu funcţie de cash-in, plată facturi etc.), plăţi programate,  plata ratelor la credit, prin prelevare automată – 10 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,25% pe an la vedere – 9 puncte

BCR – 8,55 puncte

• OPERAŢIUNI: încasări în numerar şi prin virament, operaţiuni de plăţi în numerar şi prin virament – 7 puncte

• FACILITĂŢI: Direct debit, standing order, phone banking, internet banking – comisioanele sunt mai mici cu 50% – şi schimb valutar prin participarea directă la piaţa valutară. Banca mai are două pachete de servicii de cont curent, Esenţial şi Esenţial Plus, cu o gamă mai largă de facilităţi – 9,5 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,25% pe an la vedere – 9 puncte

MILLENNIUM – 8,3 puncte

• OPERAŢIUNI: depuneri şi retrageri în numerar la casierie sau la ATM, plăţi şi încasări prin ordine de plată, acordare şi rambursare credite, constituire şi închidere depozite – 7,5 puncte

• FACILITĂŢI: banca acordă posibilitatea de deschidere de descoperit de cont aferentă cardului de debit, ataşarea de carduri de credit şi executarea de ordine de plată programate – 8 puncte

• DOBÂNDĂ: aplicabilă întregului sold; contul PLUS în lei are dobânda de 7,5% – 10 puncte

Banca Transilvania – 8,25 puncte

• OPERAŢIUNI: plăţi şi încasări interne (intra- şi interbancare) şi externe, licitaţii valutare, constituire depozite, depuneri în numerar, transfer sau virament etc. – 8 puncte

• FACILITĂŢI: licitaţii valutare, constituire depozite, direct debit (banca preia grija plăţii facturilor), standing order. Pentru utilizarea serviciului de internet banking se oferă o reducere de 10% la toate plăţile cu ordin de plată – 8 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,25% pe an la vedere – 9 puncte

CEC – 7,975 puncte

• OPERAŢIUNI: depuneri, transfer sau virament, retragerile în numerar se pot efectua şi prin alte unităţi decât unitatea unde este deschis contul, în funcţie de opţiunea titularului – 8,5 puncte

• FACILITĂŢI: Direct debit, standing order – 7 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,15% pe an la vedere – 8,5 puncte

PIRAEUS BANK – 7,75 puncte

• OPERAŢIUNI: depuneri de numerar, ridicări de numerar, încasări interne şi externe, plăţi intra- şi interbancare, plăţi externe, schimburi valutare, constituire de depozite – 8,5 puncte

• FACILITĂŢI: numai pentru conturile în lei, banca permite ataşarea unui card de debit (Shop&Cash) din care se pot face plăţi direct la comercianţi sau prin intermediul ATM-urilor bancare – 6 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,25% pe an la vedere – 9 puncte

GARANTI BANK – 7,7 puncte

• OPERAŢIUNI: depuneri, retrageri de numerar, transferuri interbancare şi intrabancare în lei şi valută, schimburi valutare – 7,5 puncte

• FACILITĂŢI: accesul la serviciul de internet banking „Garanti Online“, posibilitatea de a ataşa card de debit cu descoperit de cont şi de a efectua operaţiuni la ATM-uri prin intermediul cardului – 7 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,25% pe an la vedere – 9 puncte

VOLKSBANK – 7,45 puncte

• OPERAŢIUNI: plăţi, încasări, schimburi valutare, depuneri, prin transfer sau virament, fără comision de administrare, taxă de deschidere 3,5 lei – 7,5 puncte

• FACILITĂŢI: De obicei, banca recomandă clienţilor să-şi facă un card asociat contului curent pentru a ridica bani de la ATM-urile proprii, condiţii în care comisionul de retragere numerar se reduce la jumătate, de la 0,4% la casierie la 0,2% la ATM – 7 puncte

• DOBÂNDĂ: 0,1% pe an la vedere – 8 puncte