Cei mai bogaţi oameni din lume au pus ochii pe România
Bill Gates şi Carlos Slim, cel mai bogat om de pe planetă, respectiv locul patru în clasamentul revistei americane Forbes, deţin acţiuni la o companie care desfăsoară mai multe proiecte în România.
Carlos Slim a acceptat să devină cel mai mare acţionar al Fomento de Construcciones & Contratas SA (FCC), prin participarea la majorarea capitalului, necesară pentru reducerea datoriei companiei spaniole de construcţii.
Compania Fomento de Construcciones & Contratas SA (FCC) este prezentă şi pe piaţa din România din 2004. Printre proiectele derulate la noi în ţară se numără:
– Construirea a 22 km din Austostrada Soarelui
– Centura Aradului şi autostrada Arad-Timişoara
– Pasajul Basarab
– Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei
– Linia de calea ferată Braşov-Simeria
Bill Gates a cumpărat în 2013 pentru 113,5 milioane euro un pachet de 6% din acţiunile companiei spaniole de construcţii FCC. Compania a înregistrat venituri de 6,4 miliarde de euro în 2015. Carlos Slim deţine 61% din acţiunile FCC.
Carlos Slim, în vârstă de 76 de ani, este un antreprenor mexican, investitor şi filantrop, fiind, în perioada 2010-2013, cel mai bogat om de lume. Cu o avere estimată la 50 de miliarde de dolari în 2016, Carlos Slim Helú este preşedinte şi director general al companiilor Telmex, América Móvil, Samsung Mexico şi Grupo Carso.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





