CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, se alătură luptei împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus. CEC Bank a acordat sponsorizări în valoare de aproximativ un milion de lei (200.000 de euro) către nouă spitale publice din cele mai afectate regiuni ale țării, pentru achiziția de echipamentele de protecție și materiale necesare pentru personalul din spitalele din România, informează banca.

„CEC Bank s-a implicat în cauze relevante pentru români și pentru comunitățile aflate în nevoie. Sponsorizăm aceste nouă spitale din orașe mai mici – dar care se află în comunitățile cele mai afectate de noul coronavirus. De asemenea, am lansat oferte speciale de creditare pentru salariații din spitale – pentru a ne arăta recunoștința față de cei care luptă în prima linie și au grijă de noi și am luat măsuri speciale pentru plata pensiilor,  pentru a proteja persoanele vârstnice, cei mai vulnerabili în fața acestei boli”, declară Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank. 

Au fost sponsorizate nouă spitale –  din București și din orașe medii și mici din opt județe unde se înregistrează un număr mai ridicat de îmbolnăviri decât media la nivelul țării: Suceava (Spitalul Județean de Urgenta Sf. Ioan cel Nou Suceava), Timiș (Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj), Alba (Spitalul Municipal Blaj), Hunedoara (Spitalul Municipal Orăștie), Constanța (Spitalul Municipal Medgidia), Brașov (Spitalul Municipal „Aurel Tulbure” Făgăraș), Neamț (Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț) și Galați (Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci). 

Sumele vor fi folosite pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare necesare personalului din spitale pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Alte măsuri luate de CEC Bank în contextul pandemiei de COVID-19:

  • Toți clienții CEC Bank pot beneficia de aplicația de Mobile Banking gratuit, timp de 6 luni.
  • Oferte speciale pentru salariații din spitale la creditele de consum și la creditele pentru locuințe.
  • Facilități pentru plata pensiilor: Trimiterea, în mod gratuit, a cardurilor de debit la domiciliul clienților care își încasau pensiile la ghișeu și încasarea pensiilor în numerar, la domiciliu, fără taxe suplimentare. 

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienți, cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de 29,3 miliarde lei, la sfârșitul anului 2018. 

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC).