De la 1 ianuarie pensionarii nu vor mai plăti contribuţii de sănătate, iar bursele pentru studenţi vor creşte la 101 lei/student de la 80 de lei. Este anunţul făcut de lIviu Dragnea în această seară.

De la 1 martie, TVA pentru vânzarea de locuinţe, pentru publicitate şi agricutură va fi zero. De la 1 aprilie, studenţii vor circula gratis cu trenul. De asemenea, de la 1 iulie se va înfiinţa fodnul suveran de investiţii. Tot atunci se va aproba Legea Salarizării, care presupune o creştere a anvelopei salariale  cu 50%. Tot de la 1 iulie va creşte punctul de pensie la 1.000 de lei.

De la 1 august se vor demara licitaţii pentru construcţia a 500 de creşe şi grădiniţe.

1 Septembrie se vor cumpăra 50d e aeronave pentru Tarom.

PSD şi ALDE au 250 de mandate, adică 54% din numărul de mandate. Condiţia matematică este îndeplinită. Condţia politică a fost îndeplinită de români prin vot. Cine nu vrea să respecte votul de duminică înseamnă că nu respectă democraţia şi suveranitatea poporului.

NU am refuzat şin u voi refuza o invitaţie la consultări dacă se încadrează în prevederi constituţionale. Atâta timp cât nu se finalizase procesul de numărătoare nu aveam pe ce bază să purtăm aceste discuţii. S-a dovedit că n-au dus la niciun rezultat.

Relaţia cu ALDE- am avut azi prima întâlnire.

Discuţia avută cu Dacian Cioloş: duminică seara am primit mai multe apeluri de la Dacian Cioloş În final am răspuns. MI -a sus că cdoreşte să aibă o întâlnire despre nişte acte normative pe care vrea guvenrul să le adopte şi trebuie să vorbească cu partidul care a câştigat alegerile. L-am invitat la sediul PSD. A refuzat să vină la sediul PSD.

Am convenit ca a doua z la 11 să purtăm discuţia la telefon. S-a şi întâmplat. mI-a spus că vrea să promulge prorogarea unor acte normative deja anunţate. I-am spus cp are toată deschiderea pentru a lua decizii corecte. Am apreciat că a dorit să vorbească cu mine. M-a deranjat atitudinea minsitrului Pâslaru, car enu cred că ştia cine pe cine a sunat, sau era încă în campanie.

Legea prin care cresc salariile profesorilor şi medicilor cu 15% dar dacă ce s-a prorogata zi împiedică aplicarea acestei legi le vom elimina în prima şedinţă de guvern.

Din moment ce m-a sunat i-am adus aminte că noi toată campania electorală că reducerea TVA o avem în edere la 18% din 2018, accizele, taxa pe stâlp, etc. Eu n-am spus că obiectivul e transferul creşterii în buzunarele românilor.