"Eu cred că îngrijorarea este întemeiată, dar eu fac un apel la a trata lucrurile cu calm şi cu înţelegerea faptului că acest proces de ieşire şi implicaţiile lui, inclusiv asupra cetăţenilor UE şi a cetăţenilor români, nu se vor derula aceste implicaţii de astăzi pe mâine, aşa că în perioada următoare nu cred că e nevoie să agităm foarte mult această temă. Vom vedea cum se va aşeza, vom vedea care va fi procesul de negociere, pe de-o parte între Marea Britanie şi UE, bilateral între Marea Britanie şi România. Deocamdată, vreau să-i asigur că în perioada următoare nu se va întâmpla absolut nimic, nici cu afacerile lor, nici cu locurile lor de muncă, nici cu libertatea de a circula nestingherit în spaţiul comunitar", a declarat ambasadorul Dan Mihalache, într-un interviu acordat Agerpres. 

Dan Mihalache estimează că abia la toamnă, după ce vor avea loc alegeri în Marea Britanie, s-ar putea şti mai clar care vor fi paşii de urmat după referendumul referitor la Brexit. 

"Probabil că la începutul toamnei, după ce vor fi şi alegeri pentru leadership-ul Partidului Conservator, poate că după ce vor fi şi alegeri, nu se ştie, parlamentare, anticipate, sau după oricum va fi un nou Guvern, vom avea o imagine poate mai limpede deasupra desfăşurătorului proiectat în timp. Deocamdată nu există această imagine nici la nivelul decidenţilor", a explicat ambasadorul român. 

Ambasadorul României la Londra face apel la calm şi către presa din România. 

"Eu aş face totuşi apel şi către media din ţară, am văzut mai multe emisiuni în această perioadă, de a nu funcţiona aşa ca un element de autoaprindere a isteriei colective. Haideţi să tratăm lucrurile într-o cheie de raţionalitate, aşa cum sunt. După ce vom vedea care e traseul, vom extrage concluziile şi le vom explica", a arătat Dan Mihalache. 

El a relatat că Ambasada României de la Londra a primit în ultima săptămână foarte multe telefoane de la românii din Regatul Unit, care au întrebat dacă mai pot circula cu buletinul, dacă au nevoie de paşaport, dacă mai pot lucra sau dacă vor fi nevoiţi să se întoarcă acasă. Dan Mihalache spune că niciun român nu a semnalat faptul că ar fi fost supus vreunei agresiuni de orice fel. 

"Da, sigur există, au fost foarte multe telefoane. Mi-ar fi greu să vă spun un număr, dar sigur că lumea are un tip de nervozitate, de incertitudine, există şi multe informaţii care se vehiculează în spaţiul public. A existat şi o anumită tensiune la nivelul opiniei publice, post Referendum în Marea Britanie. Au fost şi fenomene din astea, mai degenerative, cum ar fi ameninţări la adresa comunităţilor de străini. Slavă Cerului, noi nu am avut sau cel puţin nu avem ştiinţă la Ambasadă, nu ni s-au semnalat agresiuni la adresa unor cetăţeni români, nici verbale, nici fizice, deci nu am fost neapărat ţintă, dar pe acest climat de incertitudine şi de tensiune post Referendum sigur că lumea e, cetăţenii noştri români care trăiesc şi muncesc aici, sunt pe bună dreptate îngrijoraţi", a mai declarat ambasadorul Mihalache. 

Ambasadorul României la Londra a mai declarat că nu se poate vorbi, în urma referendumului de săptămână trecută, de un val de plecări al românilor din Marea Britanie. 

"Din câte ştiu eu, nu. Deci nu. Sunt întrebări care se pun, dar aşa un val de dorinţă de întoarcere nu am putea să vă semnalăm", a arătat Dan Mihalache. 

Pentru îmbunătăţirea imaginii României în Marea Britanie, ambasadorul Dan Mihalache consideră necesară nu doar o mai bună comunicare, dar şi o "cooperare poliţienească mai severă, care să mai trimită acasă pe unii, care nu neapărat ne fac cinste", el referindu-se în context şi la cerşetorii români din centrul Londrei.