Cazul coronavirus, inventat? Va ieși scandal național: Dați-l afară

Cazul coronavirus, inventat? Va ieși scandal național: Dați-l afară
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 29 februarie 2020, 00:00
Din cuprinsul articolului

România este, de zile bune, sub teroarea coronavirus. Toți specialiștii ne îndeamnă și ne dau sfaturi pentru a ne feri de acest virus, de parcă ne-am afla în China. Acum câteva zile, în mod oficial, a apărut și un caz. Un tânăr din Gorj a fost adus în București și diagnosticat cu coronavirus.

Ca prin minune, după doar două zile, testele acestuia au ieșit negative. Întrebat cu ce a fost tratat acesta, doctorul Adrian Streinu Cercel a glumit și a spus că acesta a mâncat ciorbă.

Aseară târziu, șeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că se amână congresul social democraților, dar și CEX-ul partidului. De aici încolo, au început acuzațiile extrem de grave.

Cazul coronavirus inventat?

În mediul online au apărut mai multe acuzații extrem de grave. Mii de oameni acuză faptul că acel caz de coronavirus din Gorj a fost inventat tocami pentru a se amâna congresul PSD. Ce-i drept, tânărul din Gorj s-a vindecat cam repede și sunt zvonuri că i se va da drumul acasă.

Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, a fost prima care a reacționat și a lovit dur în actuala conducere a social democraților. „Tarziu in noapte PSD a anuntat ca amana Congresul programat pentru 29 februarie din cauza aparitiei primului caz de Coronavirus in Romania. Multi s-au grabit sa aprecieze gestul “responsabil” insa pe la colturi lideri din partid se intrebau ce s-a intamplat totusi de scrisoarea catre ei a venit in miez de noapte. Nu aparuse nimic in cursul zilei care sa justifice o precipitare a deciziei”, a scris Anca Alexandrescu.

Internauții au mers însă mai departe și au găsit vinovați cu nume și prenume. Acum se cere demisia imediată a secretarului de stat, Raed Arafat. „Așadar, în România cineva a mințit că există un caz de coronavirus ca să ofere PSD-ului un alibi. Pentru că acel caz s-a vindecat în două zile cu ciorbă la Balș. Arafat!

Așa ceva este inacceptabil! Nu bagi panica în populație ca să ajuți un partid politic! Nu există să induci frica de moarte pentru politică. Nebunilor! Să îl dați afară!”, spun internauții.

De altfel, Arafat nu este deloc pe placul celor de la PNL. Mereu a fost considerat un apropiat al PSD chiar dacă nu este membru de partid.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.