Care este, de fapt, relația dintre Johnny Depp și avocata lui? A recunoscut că atenția este puțin copleșitoare

În acest context, avocata lui Johnny Depp a reacționat și a spus că este dezamăgită că oamenii sunt de părere că interacțiunile ei cu actorul au fost „neprofesionale”.

„Îmi pasă foarte mult de clienții mei și, evident, am devenit apropiați. Dar când spun noi, mă refer la întreaga echipă și, desigur, asta îl include pe Johnny”, a reacționat Camille Vasquez, potrivit informațiilor transmise de People.

De asemenea, aceasta a subliniat că Johnny Depp este prietenul și clientul ei de patru ani și jumătate.

„Este și o acuzație lipsită de etică. Este regretabil și dezamăgitor, dar în același timp nu pot spune că am fost atât de surprinsă”, a mai spus avocata.

Avocata a câștigat rapid fani în timpul procesului de șase săptămâni

Totodată, aceasta a spus că îmbrățișatul și interacțiunile tactile sunt ceva normal pentru ea, deoarece ține foarte mult la clienții ei.

„Sunt cubaneză și columbiană. Ce vrei să spun? Îi îmbrățișez pe toți. Și nu mi-e rușine de asta”, a subliniat avocata.

Simultan, Vasquez a spus în cadrul interviului oferit pentru sursa menționată că i s-a frânt inima când l-a văzut pe Depp „că trebuie să stea acolo și să asculte cele mai îngrozitoare acuzații care i se aduc”.

„Acest bărbat se lupta pentru viața lui și mi-a frânt inima să-l văd zi de zi că trebuie să stea acolo și să asculte cele mai îngrozitoare acuzații care i se aduc. Și dacă aș pot oferi un pic de mângâiere atunci bineînțeles că fac asta, fie că îl țin de mână, fie că îl anunț că suntem acolo și că vom lupta pentru el pentru că a meritat asta.

Dar dacă pot fi o inspirație pentru tinerele care doresc să meargă la facultatea de drept, să studieze și să muncească din greu, atunci a meritat totul”, a completat Camille Vasquez, punctând că este „foarte fericită” în relația cu iubitul ei.