Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfințîi Atanasie și Chiril în fiecare an pe 18 ianuarie.

Sfântul Atanasie

Sfântul Ierarh Atanasie, bătrânul ostaş al lui Hristos, după ostenelile cele lungi şi după nevoinţele cele multe pentru dreapta credinţă şi după atâtea izgoniri, acum vieţuind puţînă vreme în linişte şi pace pe scaunul său, s-a odihnit întru Domnul şi s-a dus către părinţîi săi, către patriarhi, către proroci, către apostoli, către mucenici şi către mărturisitori; căci s-a nevoit că ei pe pământ.

CALENDAR ORTODOX 18 IANUARIE. Sfântul Atanasie a trăit pe vremea împăratului Constantin și a urmașilor săi. Sfântul a fost prezent la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde, că diacon, a reușit să îl rușineze pe Arie prin înțelepciunea dar și dovezile pe care le-a adus cu ajutorul Sfintei Scripturi. Odată cu moartea lui Alexandru este hironit Arhiepiscop al Alexandriei, însă este alungat de Constantin prin mai multe locuri.

CALENDAR ORTODOX 18 IANUARIE. Multe a pătimit de-a lungul viețîi, fiind prigonit în continuu timp de patruzeci și doi de ani. Ajuns la bătrânețe, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a cărui Dumnezeire o apară de-a lungul viețîi cu îndârjire îl așează iarăși pe scaunul arhiepiscopal, de unde Dumnezeu îl ia la El.

Sfântul Chiril

Sfântul Arhiepiscop Chiril a viețuit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic, nepot și urmaș al Arhiepiscopului Teofil, al Alexandriei. Chiril a fost un dârz apărător al celui de-al Treilea Sinod Ecumenic care a avut loc la Efes, unde îl înfruntă pe rău-credinciosul Nestorie, care vorbi de rău pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara.

CALENDAR ORTODOX 18 IANUARIE. Astfel, strălucind cu o sumedenie de bunătăți sufletești, Chiril a răposat întru Domnul referitor la făptură lor, Atanasie era un om de statura medie, ușor spătos și garbovi însă față îi era veselă, iar culoarea acesteia era plăcută. Mai mult, era pleșuv, avea nasul ușor încovoiat, o barbă nu foarte lungă însă lată, care îi acoperea obrajii.

CALENDAR ORTODOX 18 IANUARIE. Sfântul Chiril avea față netedă, sprâncene mari, groase și încercuite care parcă îi impodibeau fruntea, nasul îi era încovoiat iar nările erau pleoștite; buzele groase, gură largă, obrazul lat și ușor cam pleșuv la tâmple; barbă deasă și lungă iar părul era des.