Pentru analiştii români, ce a fost mai rău a trecut. Pentru cei străini, noi majorări nu sunt excluse. Barclays vede o dobândă de 11%, iar Citibank una de 10% până la finele anului. Analiştii de pe piaţa internă spun însă că recenta majorare, la 9,5%, ar putea fi ultima din 2008.

Analiştii de la Barclays susţin că sunt necesare creşteri succesive ale dobânzii de politică monetară de până la 11%, pentru ca BNR să ţină în frâu inflaţia, nevoia de finanţare externă şi presiunile cererii interne. Nici Citibank nu exclude majorări suplimentare până la finele anului, pe lângă cea operată săptămâna trecută de BNR. Acestea ar putea fi de 0,5% sau chiar mai mari, pentru ca BNR să se apropie de ţinta de inflaţie de 3,8%, prevăzută pentru 2008.

Analiştii financiari ai BCR şi BRD sunt însă de părere că nivelul de 9,5% pentru dobânda de politică monetară are şanse să rămână maximul acestui an. „Dacă nu vom avea o creştere exagerată a cererii înainte de sărbătorile de Paşte, majorări salariale şi o anumită stabilitate a monedei, este posibil ca 9,5% să fie nivelul maxim al dobânzii în 2008“, spune Lucian Anghel, economist-şef BCR. Previziunea sa e valabilă în condiţiile în care criza internaţională nu va duce la alte preluări de bănci mari (după Bear Sterns), care ar dezechilibra din nou sistemele financiare, afectând şi România. Anghel spune că efectele majorării de dobândă din martie se vor simţi mai târziu (una-trei luni), iar în şedinţa din mai BNR va avea o oglindă mai clară a pieţei. În plus, dobânzile interbancare, cele care mişcă piaţa, deja depăşesc nivelul de 9,5%, îndreptându-se spre 10%. Păstrarea tendinţei ar putea scuti banca centrală de o nouă majorare a dobânzii. Este de aşteptat ca, pentru temperarea creditării, BNR să apeleze şi la măsuri administrative.

Analiştii externi sunt ceva mai pesimişti în viziunea lor asupra economiei româneşti, fiind influenţaţi de contextul internaţional. Analiştii români susţin însă că „un an agricol excepţional va împinge PIB-ul României la peste 7%“. „România depinde mai mult de vreme decât de crizele financiare internaţionale“, spune Anghel, analistul care a previzionat o creştere economică mai mare decât cea anticipată până acum.

Scumpiri de credite

Majorarea dobânzii de politică monetară va conduce clar la o nouă scumpire a creditului în lei, cam tot cu 0,5%. Teoretic, majorarea costurilor creditării în lei ar determina creşterea cererii pentru împrumuturi în valută, mărind ponderea acestora în totalul creditelor. Lucian Anghel spune însă că resursele în valută au ajuns „rara avis“ pe pieţele internaţionale, atâta timp cât principalii jucători au început să se împrumute la băncile centrale. Mai mult, costul finanţărilor externe pentru bănci a crescut cu circa 2% în ultimul timp. „Deprecierea leului din ultimele şase luni nu a convins foarte mult populaţia că nu trebuie să se împrumute în valută, dar trebuie atrasă atenţia că fluctuaţiile valutare, care nu au un cost cuantificabil, conduc şi ele la scumpirea creditului în valută“, spune Anghel.

Valul scumpirilor aşteptat la toate împrumuturile în următoarele luni nu va fi întrerupt decât de promoţiile speciale pe care băncile le lansează la credite în perioada sărbătorilor. Acestea vor fi dublate de promoţii la depozitele în lei, declanşate deja la unele bănci, pentru a face faţă, cu suficiente lichidităţi, cererii de împrumuturi. 

Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008