Băncile, în prim-plan
Lipsa de alternative de investiţii a încins sectorul bancar pe bursa românească, făcând ca acţiunile să ajungă mai puţin atractive decât pe alte pieţe din regiune.O mare diferenţă între noi şi vecini este faptul că, în România, în afară de bănci, nu prea mai există decât SIF-urile care să atragă atenţia, în timp ce la bursele din regiune mai sunt şi alte sectoare (telecom, energie, utilităţi, chiar şi industrie) în care merită sa-ţi plasezi banii.Potrivit unui
Lipsa de alternative de investiţii a încins sectorul bancar pe bursa românească, făcând ca acţiunile să ajungă mai puţin atractive decât pe alte pieţe din regiune.
O mare diferenţă între noi şi vecini este faptul că, în România, în afară de bănci, nu prea mai există decât SIF-urile care să atragă atenţia, în timp ce la bursele din regiune mai sunt şi alte sectoare (telecom, energie, utilităţi, chiar şi industrie) în care merită sa-ţi plasezi banii.
Potrivit unui raport de analiză asupra băncilor listate din Europa Centrală şi de Est, efectuat de departamentul de cercetare al Erste Bank, cele mai bune rezultate pe trimestrul trei al anului 2006 au venit din partea ungurilor de la OTP Bank (băncile româneşti nu au fost incluse în raportul respectiv). Rezultate bune, peste aşteptări, au mai avut şi PKO BP, din Polonia, FHB din Ungaria şi BRE, tot din Polonia. În România, băncile cotate la Bursă par a fi tranzacţionate destul de aproape de valoarea lor reală, având în vedere indicatorii de tranzacţionare şi comparaţia cu cea mai mare bancă de pe piaţă, BCR.
„Privatizarea BCR, este un benchmark nu numai pentru evaluarea deţinerilor SIF-urilor la această bancă, dar şi pentru băncile listate la bursă“, afirmă Andreea Ciobanu, responsabil cu departamentul de analiză la Intercapital Invest. „Astfel, prin preţul plătit în privatizare, 1% din sectorul bancar românesc a fost evaluat la 833,63 milioane RON. Capitalizarea băncilor listate la bursă şi cotele de piaţă înregistrate de acestea indică un anumit nivel de supraevaluare în cazul Băncii Transilvania şi o evaluare corectă pentru BRD. Desigur, acesta nu poate constitui singurul mod de evaluare“, avertizează ea. De asemenea, şi Banca Carpatica are o capitalizare apropiată de valoarea rezultată în urma unei astfel de comparaţii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





