Fosta soție a lui Ilie Năstase Brigitte Pastramă l-a susținut duminică pe soțul ei, Florin Pastramă, în cadrul emisiunii de la Antena 1 „Splash! Vedete la apă”. Mai mult, ceea ce a surprins fanii, a fost că vedeta l-a rugat pe partenerul ei să nu sară de la 10 metri de pe trambulină de teamă să nu pățească ceva. Mai mult, aceasta a anunțat în premieră că își dorește un copil cu actualul partener.

Anunțul momentului în showbiz. Brigitte Pastramă a dat vestea chiar la Antena 1: Vreau un bebe cu tine

Astfel, Florin Pastramă a realizat saltul special din emisiune alături de Darius, unul dintre nepoții săi, însă a fost vorba de un salt simplu cu fața de pe platforma de la 3 metri, după ce nu a fost lăsat să se încumete la o trambulină mai înaltă de către soția sa.

Omul de afaceri și-ar fi dorit să sară de la 10 metri, însă Brigitte nu a fost de acord. Fosta soție a lui Ilie Năstase i-a spus partenerului ei că nu vrea să riște, pentru că își dorește un copil cu acesta.

„Vreau un bebe cu tine”, i-a spus aceasta în cadrul emisiunii de la Antena 1.

Afaceristul și-a dorit să sară alături de Brigitte, însă, aceasta nu a avut acordul medicului care a operat-o recent. Nea Mărin i-a îndemnat să se antreneze și să participe împreună la „Splash! Vedete la apă” anul viitor.

Ediția de duminică a show-ului TV „Splash! Vedete la apă” a fost presărată cu multe momente inedite, iar finalul i-a luat prin surprindere pur și simplu pe toți. Astfel, după saltul individual făcut de Cătălin Cazacu, jurații au dezvăluit în același timp notele pe care au decis să i le acorde, iar campionul la motociclism al României a devenit și câștigătorul emisiunii cu sărituri în apă, devenită un adevărat hit al verii pentru publicul autohton. Mai mult, Cătălin Cazacu a primit și un premiu în valoare de 10.000 de lei.

Brigitte Pastramă, despre mariajul ei cu Ilie Năstase: „Am avut o căsnicie în trei”

Deși au trecut ani de zile de când Brigitte Pastramă și Ilie Năstase au luat-o pe drumuri separate, frumoasa brunetă și-a deschis recent sufletul și a vorbit despre mariajul ei cu celebrul sportiv. Brigitte Pastramă a fost căsătorită cu Ilie Năstase între 2013 și 2018. Deși au fost căsătoriți pentru o perioadă scurtă de timp, vedeta a trecut prin momente rupte parcă din telenovele.

Cu câteva zile în urmă, frumoasa brunetă a povestit câteva momente triste prin care a trecut în timpul mariajului ei cu celebrul sportiv. Potrivit spuselor sale, relația ei cu Ilie Năstase nu a fost una normală. Mariajul lor a suferit enorm din cauza fostei sale soții, Amalia Năstase.

La un moment dat, femeia a reușit să îl convingă pe Ilie Năstase că Brigitte Pastramă se preface că este bolnavă, deși aceasta avea trei tumori care mergeau spre ganglion.

„În 2016 am fost diagnosticată cu trei tumori la sânul drept. A fost un șoc pentru mine. În România s-a spus că aș putea avea cancer. Am fost la Viena. Ilie n-a venit nicio clipă cu mine. Din păcate, căsnicia mea cu Ilie a avut foarte mult de suferit din cauza fostei lui soții. Am avut o căsnicie în trei. Nu mi-e frică să spun lucrul ăsta. Ea (n.r. – Amalia Năstase) m-a trimis undeva, la un centru unde aveau niște aparate foarte primitive.

Eu am silicoane și nu se vedea ce e în spatele silicoanelor. Și apoi (n.r. – Ilie și Amalia Năstase) au împânzit orașul că sunt o bolnavă închipuită, că vreau să-l țin pe Ilie prin niște boli false. Eu chiar aveam trei tumori care mergeau spre ganglion. Până la urmă, m-am dus în Austria. Lui Ilie i se băga în cap că n-am nimic. Pe mine m-a ajutat foarte mult secretara domnului Țiriac, care a vorbit cu o doamnă care face o chimioterapie foarte bună pe chestia asta, la sân.

Vorbiseră, după ce mă operez, să mă duc să fac chimioterapie, undeva lângă Frankfurt. În septembrie, m-a programat domnul doctor la o biopsie, dar domnul de la biopsie mi-a zis să mă opereze direct, pentru că, dacă aveam o tumoare malignă, se putea extinde tot sângele ăla: «Eu vreau să-ți scot ție mai mult decât tumorile astea și să-ți fac examen histopatologic pe loc». Pe 17 septembrie 2016, am fost în Viena, singură”, a povestit Brigitte Pastramă.