Este oficial! Noul președinte al PSD Dâmbovița este Corneliu Ștefan, după ce Rovana Plumb, actual europarlamentar,  a pierdut alegerile interne pentru organizaţia judeţeană.  Deputatul Corneliu Ştefan s-a implus în faţa contracandidatului său, europarlamentarul Rovana Plumb, la alegerile de duminică de la Conferinţa extraordinară a organizaţiei.

„Astăzi împlinesc 19 ani de când sunt colegul dumneavoastră. Am plecat de la funcţia de preşedinte de organizaţie de tineret, am fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene, iar până anul trecut am ocupat funcţia de preşedinte executiv la Dâmboviţa. (…) Declinul organizaţiei a început din toamna 2018 când preşedintele de la acea vreme a fost interceptat şi apoi exclus. În mai 2018 am avut europarlamentare, PSD a obţinut cel mai prost scor din istoria PSD Dâmboviţa, totul a culminat cu alegerile prezidenţiale, când am pierdut şi primul şi al doilea tur. De atunci, noi am dorit resetarea organizaţiei. A venit momentul să dăm organizaţiei ceea ce a început să îi lipsească: unitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar declarativ”, a spus Ştefan, conform Agerpres.

Scandal imens la PSD Dâmboviţa

A fost circ la conferința județeana a PSD de la Dâmbovița. Titus Corlățean a somat PSD să renunțe la oamenii care fac rău partidului și care au dus la scăderea acestuia în sondaje. Atacurile i-au vizat pe Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, și pe Cătălin Rădulescu, deputatul poreclit Mitralieră, după ce a declarat că și el poate ataca personajele violente din mișcarea rezist.

Senatorul Titus Corlăţean a criticat dur alegerea lui Andrei Plumb în funcţiile de vicepreşedinte al organizaţiei şi şef de campanie la alegerile europarlamentare în judeţ. „Să nu mai acceptăm interferenţe de natură familială în politică”, a transmis Corlăţean.

„O spun, ca o astfel de chestiune să nu se mai întâmple niciodată într-o organizație de partid social democrată, nici la Dâmbovița nici în altă parte în țară. Este nedemn și este o metodă securistă, ca atunci când stăm de vorbă între noi și spunem lucruri, cineva să înregistreze un coleg și să folosim înregistrăirile de o manieră securistă…spun acest lucru pentru că această chestiune s-a întâmplat față de un lider, nu este permis să ageerezi fracturi, gata așa ceva!”, a declarat Titus Corlățean.

Din discursurile rostite la conferinţa de alegeri nu au lipsit momente inedite, primarul din Tătărani, Constantin Pătru, cerându-i preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, să aducă un sobor de preoţi în sediul PSD Dâmboviţa „să tămâieze să iasă Satana”.

Titus Corlăţean a acuzat, în discursul ţinut duminică, la conferinţa de alegeri a PSD Dâmboviţa, că prefectul judeţului ar încerca racolarea primarilor social-democraţi. În acest context, Corlăţean s-a acuzat şi pe actualul preşedinte al PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, că nu a luat atitudine şi nu a ieşit public să reclame acest lucru.

„Îmi plac aşa, declaraţiile lozincile, mă angajez să fac şi să dreg. Fapte concrete, ce ai făcut pentru primarii tăi, pentru a-i proteja? Ai ieşit public să-i spui acestui prefect de la Dâmboviţa care a început, ştiţi bine, de ceva timp, tot felul de oferte, de racolări, faţă de primarii noştri, ai PSD-ului, care sunt în partid: ai ieşit tu public să-i spui prefectului «Stai în banca ta, nu te atinge de oamenii PSD»? Nu am auzit nimic pe această temă. Atunci este treaba noastră şi a mea să-i transmitem, pentru că presa este aici, domnului prefect, următoarele: vedeti-vă de treaba dumneavoastră! Respectaţi legea! Nu mai încălcaţi statutul de prefect pentru că tot ceea ce faceţi reprezintă, între altele, infracţiuni şi, mai devreme sau mai târziu, dacă nu vă opriţi, veţi suporta rigorile legii. Primarii aceştia sunt colegii noştri şi se simt bine în familia PSD” a afirmat Titus Corlăţean.

Contactat telefonic, prefectul judeţului Dâmboviţa, Aurelian Popa a declarat pentru News.ro că nu a încercat să racoleze primari de la PSD şi că nici nu s-a întâlnit cu aceştia.

„Probabil că au găsit în competiţia asta a lor, internă, pentru că înţeleg că acolo au o competiţie internă în dezbatere prefectul de la Dâmboviţa. În Dâmboviţa am fost numit pe 19 decembrie, în perioada decembrie efectiv au fost zilele libere, activitatea în Consiliul Judeţean sau a primăriilor a fost închisă. Eu nu am vorbit cu vreun primar de când a fost instalat în funcţie şi nu am avut nicio şedinţă de fond funciar ca să intru în legătură cu primarul sau cu secretarul unităţii administrative. Cred că au încercat să se potenţeze în războiul lor direct atacând prefectul judeţului Dâmboviţa” a declarat prefectul Aurelian Popa.
Acesta a precizat că „dacă era un caz concret poate pronunţa şi un nume”. Aurelian Popa a mai spus că, de când şi-a început activitatea ca prefect, nu a văzut pe coridorul unde-şi au biroul prefectul şi preşedintele Consiliul Judeţean vreun primar cu care să fi discutat.