Premierul Ludovic Orban a făcut luni, în Parlament, cu ocazia asumării răspunderii pe pachetul de trei legi – bugetul pe 2020, bugetul asigurărilor sociale și abrogarea OUG 114, declarații foarte importante, prin care a vorbit despre pensiile speciale și cumulul pensiei cu salariul în aparatul bugetar.

Pensiile speciale ale primarilor

”Am acceptat un amendament al celor de la USR, ce prevede prorogarea termenului de acordare a pensiilor speciale pentru primari și aleșii locali”, a declarat Premierul.

Practic, prevederile legale pentru chestiunea în cauză se vor aplica de la 1 ianuarie 2021, până se vor rezolva probleme legate de constituționalitatea actului normativ, a precizat Orban.

Cumulul pensiei cu salariul

În plus, Premierul a anunțat că interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în cazul celor angajați la stat, se va aplica luând în vedere anumite excepții.

”Am acceptat un amendament legat  de excepțiile la prevederea ce reglementează interzicerea cumulului pensiei cu salariul, a spus Premierul. Astfel, în învățământul pre-universitar și pentru asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități interzicerea cumulului nu se va aplica, a explicat Orban.

O altă excepție privește anumite companii și societăți, cum ar fi CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, unde există mulți angajați care vor pleca din sistem, dacă li se interzice cumulul. De asemenea, în industria de apărare, vor exista excepții, a mai precizat șeful Executivului, în Parlament.

Schimbări la Strategie și Prognoză

Ludovic Orban a mai arătat că vor exista schimbări legate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză – CNP. ”Îi spune Comisia de Prognoză și Strategie, nu de derulare de finanțări și finanțarea parteneriatelor public-private”, a precizat Premierul, care a spus că CNP va reveni la vechile atribuții, de dinainte de OUG 114.

”Reglementăm situația Fondului de Dezvoltare și Investiții, nu se vor mai finanța decât contractele care au fost gata încheiate”, a mai declarat Ludovic Orban. De restul se vor ocupa autoritățile locale, eventual printr-un PNDL 2, a explicat el.