Breaking News! Alertă ANM de Cod Portocaliu. Sunt afectate zeci de județe

Breaking News! Alertă ANM de Cod Portocaliu. Sunt afectate zeci de județe
Publicat de Radu Andone la 15 august 2020, 10:43

Alertă meteo emisă chiar acum de cei de la ANM! Aceștia au emis un Cod portocaliu și se așteaptă ca vremea să o ia razna în cea mai mare parte a țârii.

ANM a emis în urmă cu puțin timp o alertă de schimbare a vremii. Meteorologii au anunțat Cod Pofrtocaliu de ploi și vijelii care vor lovi 12 județe, din cele 33 aflate deja sub cod galben de ploi.

Astfel, 12 județe ale țării se vor afla, de sâmbătă până duminică, sub avertizare Cod portocaliu de ploi puternice și vijelii. În alte zone ale țării se anunță Cod galben de vreme rea. Vremea nu are de gând să-și revină la normal prea curând, duminică în cea mai mare parte a țării fiind prevăzută tot instabilitate atmosferică.

Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul sâmbătă ora 12:00 – duminică ora 6:00, privind cantități de ploi însemnate.

În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

Sunt vizate județele Sălaj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

De asemenea, de sâmbătă ora 10:00 până duminică la ora 10:00 se anunță Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Meteorologii au emis și o informare meteo pentru ziua de duminică, în care anunță tot instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării, mai ales în jumătatea de vest.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40…50 l/mp.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.