Boris Johnson anunță înfrângerea Rusiei. Mesaj clar pentru Moscova: Putin va eşua
Sursa: Dreamstime
Premierul britanic Boris Johnson a reacționat acid după ce Rusia a bombardat spitalul de copii din oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei. Acesta a lansat un set de acuzații fără precedent la adresa Mosovei, precizând totodată că Ucraina va ieși învingătoare.
Într-o postare pe contul personal de Twitter, premierul britanic, Boris Johnson, a condamnat miercuri bombardarea spitalului de copii din oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei.
Acesta susține că nu vede rostul unui atac asupra unor persoane vulnerabile și lipsite de apărare. „Sunt puţine lucruri mai depravate decât ţintirea celor vulnerabili şi lipsiţi de apărare”, a scris acesta.
Totodată, în aceași postare, premierul a mai adăugat că Marea Britanie va oferi sprijin Ucrainei, iar Vladimir Putin va plăti pentru crimele teribile din ultimele zile.
„Marea Britanie caută să ofere mai mult sprijin pentru Ucraina pentru a se apăra de atacurile aeriene, cerându-i lui Putin să răspundă pentru crimele sale teribile”, a adăugat el.
Vladimir Putin va eșua
La finalul postării, Johnson a mai adăugat şi hashtag-ul „#PutinMustFail” („Putin trebuie să piardă”), semn că are încredere în Ucraina și va fi alături de ea în lupta contra Rusiei.
There are few things more depraved than targeting the vulnerable and defenceless.
The UK is exploring more support for Ukraine to defend against airstrikes and we will hold Putin to account for his terrible crimes. #PutinMustFail https://t.co/JBuvB78HVC
— Boris Johnson (@BorisJohnson) March 9, 2022
De menționat este faptul că reacția lui Boris Johnson vine după ce Consiliul oraşului Mariupol a postat un videoclip cu un spital de copii devastat, acuzând forţele ruse că au aruncat din aer mai multe bombe asupra acestuia.
Anterior postării sale, premierul britanic avertiza că războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei vor aduce zile grele. „Este de aşteptat ca facturile la utilităţi şi carburanţi să fie mai mari”, a spus acesta.
La rândul său, liderul opoziției britanice, laburistul Keir Starmer, a declarat că realitatea este că sancțiunile economice impuse Rusiei vor aduce cu ele costuri pentru britanicii de rând.
Marea Britanie nu se teme de efectele sancțiunilor
Menționăm că Marea Britanie a impus sancţiuni economice fără precedent împotriva Rusiei, cu intențiea de a submina economia țării și a limita capacitatea lui Vladimir Putin de a finanța cheltuielile de război din Ucraina.
Sancţiunile vor avea un efect major și asupra economiei britanice și se așteaptă ca britanicii de rând să plătească facturi anuale cu mii de lire mai scumpe la utilități sau mâncare, scrie Rador.
În ciuda situației care va urma însă, premierul britanic susține că orice situație va fi depășite, iar Vladimir Putin va eșua.
„Deşi ne aşteaptă zile întunecate şi vremuri grele, vom trece prin ele și vom ieşi mai puternici. Nu am nicio îndoială că Vladimir Putin va eşua și noi vom reuși în a restaura o Ucraină suverană și independentă”, a mai spus Johnson.
Amintim faptul că Marea Britanie depinde de gazul din Rusia doar în proporție de 3%. Totodată, în ultimele zile, Guvernul de la Londra a anunțat că va continua investițiile în energie regenerabilă și, de asemenea, că va investi în noi centrale nucleare, care să asigure independența energetică a țării.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





