Bomba cu ceas din portofelul românilor: Evoluția monedei naționale trezește mari semne de îngrijorare, atât în rândul analiștilor, cât mai ales pentru populația de rând, care se confruntă cu o scumpire accelerată a costurilor vieții, în contextul în care majoritatea facturilor la servicii și utilități sunt calculate în euro.

Deprecierea situației bugetare și tensiunile sociale par a fi slăbit încrederea investitorilor în moneda națională.

Bomba cu ceas din portofelul românilor. Leul se prăbușește

Banca Națională pare că, cel puțin deocamdată, a rămas fără gloanțe și nu se mai poate opune, prin metodele deja consacrate, deprecierii leului.

Astfel, dacă BNR a afișat marți pentru prima dată un curs oficial leu/euro de peste 4,9 lei, respectiv 4,9156 lei, maximul pe interbancar și în tranzacțiile băncilor cu persoanele fizice a atins valori chiar mai mari.

De exemplu, ING a vândut un euro, pentru persoanele fizice, în cursul zilei de marți, cu peste 5 lei, respectiv 5.0199 lei.

Trebuie menționat că Guvernul Cîțu a fundamentat bugetul general consolidat pentru 2021 pe un curs leu/euro de maxim 4,9, respectiv 4,89.

În condițiile în care moneda națională se află deja pe un trend puternic de depreciere, Guvernul ar putea să aibă mari probleme în respectarea țintelor propuse, dacă moneda europeană va sări prea mult peste pragul de 5 euro.

Austeritatea, la orizont

Iar deprecierea și mai abruptă a deficitului bugetar i-ar putea sili pe guvernanți să adopte măsuri rectificative aspre, în sensul unei reduceri și mai accentuate a cheltuielilor publice, prin tăieri salariale, respectiv pentru o creștere a veniturilor la bugetul de stat prin taxe și impozite.

Menținerea deficitului bugetar anual sub pragul de 8% din PIB și introducerea consolidării fiscale a fost unul din pricipalele angajamente luate de Executivul condus de Florin Cîțu.

Or, evoluția Finanțelor țării, după doar 2 luni din 2021, nu lasă prea multe semne de speranță că angajamentele asumate for putea fi realizate, în condițiile în care deficitul bugetului consolidat a urcat la 1,14% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele două luni ale acestui an, de la 0,33% din PIB în ianuarie 2021 şi 0,73% din PIB în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivi datelor publicate marți de BNR, euro a crescut cu 0,38%, ajungând la valoarea de 4,9156 lei, un nou record.

Dolarul american s-a apreciat și el marți cu 0,74%, ajungând la valoarea de 4,1876 lei.

Lira sterlină a crescut și ea marți ajungând la valoarea de 5,7614 lei.