Se întâmplă de la 1 ianuarie! Un stat important își schimbă moneda națională. Ce bani dispar

Se întâmplă de la 1 ianuarie! Un stat important își schimbă moneda națională. Ce bani dispar
Publicat de Leonard Bădilă la 13 decembrie 2020, 06:00
Din cuprinsul articolului

Începutul anului 2021 va marca sfârșitul unui sistem unic în lume, în vigoare de 26 de ani. Conform unui anunț făcut recent, vor fi unite două valute.

Anunțul a fost făcut de președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel. Măsura respectivă, care a fost anunţată de ani de zile şi amânată în mod constant, este menită să facă economia cubaneză mai uşor de înţeles pentru investitorii străini, scrie Reuters.

„Considerăm că sunt îndeplinite condiţiile pentru a anunţa începerea acestei reforme de la 1 ianuarie 2021, cu un curs de schimb unic de 24 de pesos cubanezi pentru un dolar”, a anunţat preşedintele cubanez într-o intervenţie televizată, în care a apărut alături de fostul preşedinte şi prim-secretar al Partidului Comunist, Raul Castro, conform agerpres.ro

Importanța acestei sarcini

„Amintim importanţa acestei sarcini care ne va aduce ţara în cele mai bune condiţii pentru transformările de care are nevoie actualizarea modelului nostru economic”, a adăugat el.

Liderul comunist a recunoscut că aceasta este „una din cele mai complexe sarcini” cu care se confruntă Cuba, afectată deja de „efectele înăspririi embargoului (american), situaţia pandemiei de COVID-19, criza economică internaţională şi impactul asupra economiei noastre”.

În realitate, acest proces amânat de ani de zile în aşteptarea celui mai potrivit moment, începe în cele din urmă în cel mai defavorabil context în care economia cubaneză se aşteaptă la o contracţie de 8%, conform previziunilor comisiei Cepal, comisia economică a ONU pentru America Latină.

Reforma va elimina peso-ul cubanez convertibil (CUC), aliniat cu dolarul american şi lansat în 1994 pentru a însoţi şi ulterior a înlocui această deviză. Va rămâne doar peso-ul cubanez (CUP), care valorează de 24 de ori mai puţin.

Această unificare are loc în contextul în care autorităţile cubaneze au reintrodus dolarul în octombrie 2019, odată cu deschiderea magazinelor de electrocasnice şi produse alimentare unde se poate plăti doar în dolari.

Întreprinderile de stat, care beneficiază de o rată de conversie mai redusă a CUP faţă de dolar, se vor confrunta cu o creştere a costurilor de producţie şi, prin urmare, cu o creştere a preţurilor.

Guvernul de la Havana a anunţat deja că va creşte semnificativ salariile pentru a compensa inflaţia ridicată care este de aşteptat să se producă.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.