Simona Halep şi-a găsit fericirea şi pe plan sentimental, după reuşitele pe care le-a înregistrat şi continuă să le aibă în tenis. Campioana de la Wimbledon trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Toni Iuruc, alături de care se relaxează într-o vacanţă binemeritată după acest sezon istovitor. Presa a scris că cei doi s-ar pregăti chiar de nuntă, anul viitor, după US Open.

“Simona își dorește minumum trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum, Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă niște ani, vor deveni părinți abia când ea va face un pas înapoi din lumea sportului pentru a se dedica familiei”, spunea recent un apropiat al familiei Halep.

În acest weekend însă, sâmbătă seară, a apărut o informaţie bombă, care a luat pe toată lumea prin surprindere: Simona Halep s-a logodit!

“În acest moment are loc petrecerea de logodnă a Simonei Halep cu Toni Iuruc. Totul a fost ţinut strict secret. În tradiţia machidonilor, evenimentului de acest gen i se mai spune – „se dă semnul”. Viitorul ginere i-a oferit inelul de logodnă Simonei, iar apoi a păstrat obiceiul şi i-a cerut-o de soţie pe Simona tatălui ei, Stere Halep. Petrecerea se desfăşoară cu o regulă strictă: niciun invitat n-are voie să posteze imagini sau filmuleţe pe reţelele de socializare”, scria pe Facebook jurnalistul Decebal Rădulescu, potrivit WOWbiz.

O zi mai târziu, Simona Halep a dorit să lămurească situaţia. Într-un mesaj în limba engleză, postat pe pagina sa de socializare, sportiva a negat aceste informaţii.

“Contrar știrilor apărute în presa din România, am vrut să anunț că nici nu m-am logodit, nici nu am stabilit data nunții.

Apreciez că duc o viață care mă aduce în atenția publicului, însă zvonurile legate de viața mea privată sunt incorecte și dezamăgitoare, așa că am vrut să îmi asigur fanii, prin intermediul acestui mesaj, că toate aceste zvonuri sunt false.

Mă voi asigura că voi împărtăși toate veștile bune cu voi în ceea ce privește o viitoare logodnă!

Vă mulțumesc pentru suport, Simo”


Te-ar putea interesa și: