Boc: Vom respecta deciziile CCR. Așteaptăm motivația privind legea de comasare a alegerilor

Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale privind Legea de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare şi că îşi va prezenta opinia după ce vede motivaţia.

”Așteptăm decizia Curții Constituționale. Până acum nu am văzut nimic, nici măcar un comunicat. Oricum, deciziile Curții Constituționale se respectă”, a spus Boc, precizând că îşi va exprima opinia după ce va vedea motivaţia Curţii.

Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând sesizarea USL.
USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC ”o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”.