Bill Gates se supune în continuare regulilor anti-COVID de siguranță, precum purtatul măștii, chiar dacă este vaccinat, conform cnbc.com

„Vreau să dau un exemplu bun. Dacă ești vaccinat, tot mai poți transmite”, a transmis Bill Gates, conform sursei menționate.

Reacția lui Bill Gates după vaccinare

Centrul american pentru controlul bolilor (CDC) explică faptul că și oamenii vaccinați anti-COVID trebuie să respecte în continuare măsurile de siguranță. Potrivit specialiștilor, nu este încă limpede în momentul de față dacă vaccinurile previn și transmiterea, chiar dacă serurile Pfizer și Moderna s-au dovedit a fi foarte eficiente în prevenirea formelor severe de coronavirus.

„Nu voi înceta să port masca și să fiu extrem de prudent, în special în prezența persoanelor mai în vârstă care n-au fost vaccinate”, a transmis Bill Gates.

Miliardarul filantrop a răspuns și celor care se întreabă când vom putea reveni la normal sau când vom putea să renunțăm la măsurile de distanțarea socială.

„Doar spre sfârșitul primăverii și la vară vom ajunge la numere de la care să ne gândim la schimbarea comportamentului în mod semnificativ”, a explicat cofondatorul Microsoft, susținând că se gândește să poarte măști și peste toamnă deoarece „nu este ceva dezastruos”.

Gates a spus adevărul în plină pandemie

Bill Gates a spus adevărul despre finalul pandemiei de coronavirus. Într-un interviu acordat pentru El Pais, cofondatorul Microsoft a declrat că totul va reveni la normal odată cu vaccinarea masivă a majorității populației de pe planetă.

Mai exact, acesta consideră că până în anul 2022, chiar și cele mai afectate țări de pandemie precum Spania și Statele Unite vor putea reveni la normalitate și vor putea organiza din nou evenimente majore.

„Până în vara anului 2021, lucrurile vor reveni la normal și, până în 2022, în țări precum Spania și Statele Unite vor putea organiza evenimente majore. Vom depăși în mare măsură cele mai dramatice efecte ale pandemiei”, a explicat fondatorul Microsoft.

Totodată, în cadrul interviului, Bill Gates, a subliniat că există, în continuare, inegalități între țările sărace și cele bogate în ceea ce privește procesul de vaccinare. Mai exact, cantitatea de vaccin din țările bogate este mult mai mare, iar țările sărcate vor avea de suferit în acest context.

„În acest moment există un decalaj mare. Cantitatea de vaccin din țările bogate este foarte mare, chiar și în comparație cu țările cu venituri medii precum Brazilia și Africa de Sud, care au suferit foarte mult din cauza epidemiei, dar care continuă să vaccineze într-un ritm lent”, a spus acesta.