‘A fost un eşec (încercarea de vânzare a unui pachet de acţiuni Petrom – n.r.). Pe piaţă, a fost un eşec. Pentru noi a fost, să spunem, nu ce ne-am dorit, dar a fost soluţia corectă. Şi aici am văzut dezbateri publice cu privire la care ar fi fost preţul la care s-ar fi vândut. Eu vă pot spune că preţul recomandat de consultanţi a fost să vindem o acţiune cu 0,33 lei, situaţie în care s-ar fi vândut acţiunile Petrom fără niciun fel de problemă, probabil chiar cu 0,34, chiar 0,35. Guvernul nu a acceptat alt preţ, decât preţul mediu în ultimele 12 luni, care oricum includea un bonus. (…) Decizia a fost să nu scădem sub acest preţ, dintr-un motiv simplu: România nu trebuie să fie confundată cu ţările care trebuie să-şi vândă activele pentru a putea să-şi plătească salariile şi pensiile. Noi am trecut prin acest risc, anul trecut am luat măsurile care trebuiau luate’, a declarat şeful statului, luni seară, într-un interviu acordat TVR.

El a precizat că România nu este în situaţia în care trebuie să vândă la orice preţ, susţinând că, din acest punct de vedere, Guvernul a gândit bine.

‘Pe de-o parte, s-a urmărit şi acest semnal: vindem, dar vindem la preţul corect. (…) În orice caz, anul acesta nu se poate relua procesul de vânzare a acţiunilor de la Petrom. În acelaşi timp, trebuie să spunem că poate am şi învăţat, este prima operaţiune de act tip pe care o face Guvernul şi ne-a fost o lecţie tuturor, poate pachetul a fost prea mare, pentru că este vorba de un pachet de circa o jumătate de miliard’, a completat Băsescu.

Şeful statului a afirmat că Guvernul a fost bine sfătuit cu privire la vânzarea pachetului de acţiuni Petrom şi că din acest punct de vedere nu are ce să reproşeze şi că decizia de a nu vinde cu orice preţ a fost şi una politică.

Oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV PETROM SA, derulată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie s-a încheiat vinerea trecută, iar subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80 la sută, necesar pentru a închide oferta, potrivit unui comunicat al MECMA.

Conform sursei citate, Guvernul este hotărât să-şi respecte programul de privatizare asumat şi convenit cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, urmând să monitorizeze evoluţia pieţelor şi să decidă ulterior momentul prielnic pentru reluarea procesului de vânzare a pachetului de 9,84% din OMV PETROM SA.

În urma acestui proces, statul ar fi putut obţine maximum 2,56 miliarde lei (circa 610 milioane euro), iar oferta ar fi fost considerată încheiată cu succes dacă se cumpărau peste 80% din acţiunile scoase la vânzare.
SURSA: Agerpres