Preşedintele american Joe Biden avertizează că Statele Unite urmează să facă luni un anunţ cu privire la raportul serviciilor americane de spionaj în care prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează Reuters.

Anunţ de ultimă oră al lui Joe Biden

Întrebat despre represalii vizându-l pe prinţul moştenitor saudit, Biden a răspuns că ”vom face luni un anunţ cu privire la ceea ce urmează să facem în privinţa Arabiei Saudite în general”.

Un raport al Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), declasificat vineri de către Casa Albă, arată că Mohammed bin Salman a aprobat o operaţiune în vederea unei reţineri sau unei ucideri a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Disidentul saudit, exilat în Statele Unite, un editorialist Washington Post (WP), a fost asasinat la 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Corpul său, dezmembrat, nu a fost găsit niciodată. Autorităţile de la Riad au respins orice resposanbilitate în acest asasinat şi au judecat şi condamnat subalterni ai lui MBS pe care i-au acuzat că au acţionat din proprie iniţiativă.