Pensiile vor crește! Veste venită direct de la Marcel Ciolacu. Anunțul făcut la TV

Președintele Partidului Social Democrat (PSD) spune că procentul cu care pensiile vor fi majorate trebuie să fie unul care să pornească de la 10%.

Marcel Ciolacu a mai spus că atunci când aceste venituri vor fi majorate, atât pensiile mari, cât și cele mici vor crește.

”Am spus, nu e prima oară, trebuie să plecăm de la 10% categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea… cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care le-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus președintele Camerei Deputaților.

Marcel Ciolacu dă asigurări că pensiile vor crește de anul viitor

La începutul acestei săptămâni, Marcel Ciolacu a mai spus că inuman ca pensiile să fie majorate cu un procent mai mic de 10%. De asemenea, el a mai dat asigurări cu privire la faptul că, de anul viitor, pensiile românilor vor fi majorate.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus luni, 12 septembrie, că această deciziei a fost luată atât de președintele PSD, cât și de președintele PNL.

”Nu ştiu ce deranj a fost că am venit cu anumite soluţii la început de sesiune parlamentară, cu o viziune pe anul viitor, pe urmă să urmeze să fie discutate şi normal, să fie sustenabil. Am zis: dom-le haideţi să venim din noiembrie – ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să o dezbatem, cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar, repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, declara Marcel Ciolacu, luni seară.