Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în ședința de miercuri, retragerea autorizaţiei de funcţionare în cazul societăţii de tip Broker de Asigurare. Astfel, s-a aprobat cererea de retragere a autorizaţiei de funcţionare în cazul societăţii Sigura Broker de Asigurare SRL.

Tot în ședința de miercuri, instituţia a sancţionat alţi cinci brokeri, dintre care patru pentru nerespectarea prevederilor legale privind deţinerea unui certificat de pregătire profesională valabil de către conducătorul executiv al acesteia.

Conform unui comunicat al Autorităţii, au fost sancţionate companiile de brokeraj IQ MED Broker de Asigurare SRL şi Full Casco Broker de Asigurare-Reasigurare SRL pentru nerespectarea prevederilor legale privind deţinerea unui certificat de pregătire profesională valabil de către conducătorul executiv al acesteia. Compania de brokeraj Soko-Broker de Asigurare SRL a fost sancţionată pentru nerespectarea prevederilor legale privind deţinerea unui certificat de pregătire profesională valabil de către conducătorul executiv al acesteia, precum şi stabilirea unei obligaţii în sarcina acesteia.

Explicația reprezentanțiilor ASF

Reprezentanţii ASF au explicat, în context, că actualii conducători executivi ai societăţilor de brokeraj nu realizaseră numărul anual de puncte cerut de legislaţie pentru certificatul de pregătire profesională. Punctele pot fi obţinute în urma participării la programe de pregătire profesională, precum cursuri, conferinţe sau seminarii de specialitate.

Compania de brokeraj Crux Insurance Broker SRL a fost sancţionată ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind deschiderea Registrului Intermediarilor Secundari.

De asemenea, au fost aprobate rezultatele controlului periodic realizat la Allianz Ţiriac Asigurări SA şi rezultatele controlului periodic efectuat la compania de brokeraj Leader Team Broker de Asigurare SRL.

Totodată, instituţia a aprobat Proiectul de Regulament privind modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Financiar non-bancar SAL-Fin, precum şi Proiectul de Regulament referitor la obligaţia de întocmire de către emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a rapoartelor financiare anuale în formatul de raportare electronic unic.