Așa ceva nu s-a mai făcut în România. Va fi pactul anului. Este o premieră pentru țara noastră
România a ajuns rușinea Europei. Țara noastră se află la coada clasamentului Uniunii Europene. Astfel, Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi a luat măsuri și a decis un pact unic pentru România.
Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) a solicitat public „Primul Pact Naţional pentru Autostrăzi”, la care să adere toţi factorii decizionali implicaţi, dar şi companiile româneşti din domeniu.
„În premieră naţională a fost înfiinţată asociaţia care reuneşte constructorii români din domeniul infrastructurii rutiere. Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) a fost creată din dorinţa de a avea o voce unică şi puternică a companiilor autohtone în relaţia cu autorităţile române, forurile europene, mediul financiar – bancar şi, cel mai important, cu beneficiarii lucrărilor de infrastructură – cetăţenii români.
Este de notorietate faptul că firmele româneşti sunt prezente pe toate şantierele din domeniul infrastructurii rutiere în calitate de contractori, subcontractori, prestatori şi furnizori”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei.
La coada clasamentului UE
Totodată, ARCA atrage atenția cu privire la situaţia infrastructurii rutiere din România, care, în ultimii 30 de ani, arată că ritmul de construcţie pe şantierele de autostrăzi a fost unul extrem de lent în comparaţie cu cel al dezvoltării economice.
„Suntem, în continuare, la coada clasamentului Uniunii Europene cu doar 866 de kilometri de autostradă şi, de cele mai multe ori, soluţiile propuse pentru proiectele de infrastructură rutieră nu au fost cele mai bune şi aşteptate de către români. ARCA solicită public „Primul Pact Naţional pentru Autostrăzi” la care să adere toţi factorii decizionali implicaţi, dar şi firmele româneşti din domeniu, pentru ca România să fie repusă pe harta marilor investiţii, iar românii să beneficieze de o creştere accelerată a nivelului de trai. Firmele româneşti din domeniul infrastructurii rutiere sunt parteneri de încredere ai statului român. În toată această perioadă de criză generată de pandemia de COVID-19, companiile cu capital autohton au reuşit, prin eforturi proprii, să menţină deschise şantierele din domeniul infrastructurii rutiere, demonstrând, încă o dată, că #româniiconstruiescromânia”, susţin reprezentanţi asociaţiei de profil.
ARCA reuneşte constructori români din domeniul infrastructurii rutiere în ale căror companii lucrează peste 3.000 de angajaţi. Companiile cu capital 100% românesc, membre ale asociaţiei, derulează proiecte de miliarde de lei în domenii, precum: construcţia de autostrăzi, construcţia şi reabilitarea drumurilor naţionale şi judeţene, construcţia de piste aeroportuare, reabilitarea şi extinderea infrastructurii în mediul urban şi rural.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.