VEZI cum arată şi cât costă acum primul calculator lansat de Apple
Casa de licitaţii Sotheby’s din New York va scoate la vânzare la 15 iunie un „Apple I”, primul calculator al mărcii, o piesă istorică datând din 1976 care şi-ar putea găsi un cumpărător pentru o sumă cuprinsă între 120.000 şi 180.000 de dolari, relatează France Presse.
Apple I a fost conceput de cofondatorii Apple, Steve Wozniak şi Steve Jobs, şi a fost pus în vânzare în iulie 1976 la preţul de 666,66 dolari.
Acest calculator, cu un aspect mult mai puţin elegant decât ultimele dispozitive iPad sau iPhone ale gigantului californian, este "excepţional de rar", subliniază Sotheby’s. În stare de funcţionare, calculatorul este oferit cu manuale de utilizare şi cu un cititor de casete.
"Fiind primul calculator personal, Apple I a marcat începutul unei noi ere în care calculatoarele au devenit accesibile pentru toţi", adaugă reprezentanţii Sotheby’s.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




