Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 37,8% în ianuarie – februarie 2023, comparativ cu ianuarie – februarie 2022

Potrivit datelor publicate luni, 13 martie 2023, de către Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în primele două luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 37,8%, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, iar înmatriculările de autoturisme „verzi” au crescut cu 63,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Pe piaţa naţională, pe primul loc în topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale se află Dacia (9.359 de unităţi vândute la două luni), fiind urmată de Renault (3.058 de unităţi), Ford (1.694 de unităţi), Toyota (1.555 de unităţi), Hyundai (1.550 de unităţi), Mercedes Benz (1.497 de unităţi), Volkswagen (1.402 de unităţi), Skoda (1.373 de unităţi), BMW (868 de unităţi) şi Suzuki (671 de unităţi).

În februarie 2023, autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat un volum de 12.338 de unităţi, cu 45% mai mare decât în februarie 2022.

În primele două luni ale acestui an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 0,5% faţă de cota deţinută în perioada similară din anul trecut, până la o pondere de 66,8%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea au consemnat o scădere de 2,7% de la an la an, şi deţin acum o cotă de 12,6% din total.

Înmatriculările de autoturisme electrice au crescut cu 20,6% în ianuarie – februarie 2023

Potrivit sursei citate anterior, autoturismele „electrificate”, respectiv autoturismele electrice (100% şi hibride plug-in) și mașinile full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) au ajuns, după primele două luni ale acestui an, la o cotă de piaţă de 20,6%, care depăşeşte cu 8% cota deţinută de motoarele diesel. În această marjă, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,6% din piaţă, fiind în creştere de la 5,9%, cât era în intervalul ianuarie- februarie 2022.

Pe ansamblu, la începutul acestui an, achiziţiile din categorie maşinilor ecologice au crescut considerabil (+63,2%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, se remarcă creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+99,7%) şi a celor plug-in hybrid (+35%). Astfel, autoturismele electrice au continuat trendul crescător şi în februarie 2023, ajungând la volume duble, cu o creştere de 114% faţă de februarie 2022, dar şi la nivelul celor două luni (+99,7%) din 2023, faţă de 2022.

De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative şi o creştere de 52,8%, în februarie anul curent, faţă de luna similară din 2022, respectiv de 35% comparativ cu primele două luni din anul precedent. Creşterea se aplică şi pentru autoturismele Full Hybrid, acestea înregistrând un plus de 35,3%, în comparaţie cu luna februarie 2022, dar şi un salt de 48,3% faţă de primele două luni ale anului anterior.

Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice cuprinde următoarele modele:

  • Dacia Spring – 1.057 unităţi (+235,6%, de la an la an);
  • Renault Megane (151 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022);
  • Volkswagen e-UP! (149 unităţi, +175,9%);
  • Tesla Model 3 (63 unităţi, -34,4%);
  • Tesla Model Y (62 unităţi, creştere de 60 ori faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior).

Pe segmentul autoturismelor Plug-in, top cinci modele este condus de Ford Kuga (121 unităţi şi o creştere de 108,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), care este urmată de Mazda CX 60 (70 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Volkswagen Tiguan (61 unităţi, +117,9%), BMW X5 (cu 54 unităţi, +116%) şi Hyundai Tucson (54 unităţi, +14,9%).

În topul autoturismelor hibride, fără reîncărcare din surse externe, primul loc este ocupat de Toyota Corolla (350 de unităţi, în creştere cu 56,3% faţă de 2022), Toyota RAV4 (286 unităţi, +56,3%) şi Toyota Yaris (213 unităţi, +91,9%).

La capitolul tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost făcute de persoanele juridice (57%) iar diferenţa de 43% a revenit persoanelor fizice.

În primele două luni ale acestui an, ăn categoria autovehiculelor comerciale uşoare s-a consemnat o creştere de 28,2%, în raport cu aceeaşi perioadă din anul anterior.