Schaeffler AG este un producător german de componente auto care deține o fabrică și la Brașov, mai exact o uzina de rulmenți Ina Schaeffler. Compania se pregătește de lansarea unui IPO pe piața de capital, ofertă care avea valoarea inițială de circa 3 miliarde de euro, însă a anunțat că va înjumătăți oferta pe fondul scandalului emisilor de gaze nocive al Volkswagen și pe cel al volatilității piețelor, conform Reuters.

Volkswagen este unul dintre cei mai importanți clienți ai companiei, aproximativ 10% din cifra de afaceri venind din comenzile producătorului auto. Uzina de la Brașov produce componente pentru industria automobilistică şi constructoare de maşini şi pentru industria eoliană.

Oferta publică inițială ar fi trebuit să scoată pe piață 25% din acțiunile companiei, cu un preț estimativ care ducea valoarea IPO la 3 miliarde euro, iar acum a anunțat că va scoate pe piață doar 11% dintre acțiuni, iar valoarea minimă la care vor fi vândute duce valoarea totală la mai puțin de un miliard de euro (la un preț pe acțiune între 12 și 14 euro).

De asemenea, titlurile vor ajunge la bursa pe 9 octombrie, cu patru zile mai târziu decât era anunțat inițial. Veniturile din IPO sunt menite să acopere din datoria de 6,24 miliarde euro pe care o companiei o are, o mare parte dina ceasta provenind din achiziția Contonental AG în 2008. Acționarul majoritar al companiei este familia Scaefller, iar profitul operațional de anul trecut s-a ridicat la la 1,5 miliarde de euro.