Marian Mihoci a explicat că Serviciul Omoruri s-a sesizat din oficiu luni, neexistând un apel direcţionat către Poliţie prin serviciul 112.

“La data de 12.04.2021, în jurul orei 19:30, Serviciul Omoruri s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei pacienți internați în unitatea mobilă de la Victor Babeș au decedat.

La fața locului s-a deplasat echipa complexă formată din polițiști cadrul Serviciului Omoruri, specialiști criminaliști, precum și un medic legist din cadrul INML. În interiorul acestei unități mobile au fost descoperite cadavrele a trei femei în vârstă de 84, 74, respectiv 63 de ani”, a declarat şeful Serviciului Omoruri.

Ce variante sunt luate în calcul în acest moment?

Marian Mihoci a precizat că, până în prezent, au fost audiate 15 persoane, fiind vorba despre personal medical şi personal tehnic. Oamenii legii iau în calcul mai multe variante în acest moment, printre care şi o eroare umană sau o defecţiune tehnică.

“Din primele date a rezultat că ventilatoarele montate în această unitate au suferit o disfuncționalitate în sensul că alimentarea cu oxigen a fost întreruptă. Cadavrele au fost transportate la INML, unde în această dimineață a fost efectuată necropsia, concluziile preliminare fiind de insuficiență respiratorie acută.

Au fost audiate până în acest moment 15 persoane, atât personal medical, cât și personal tehnic. Au fost ridicate mai multe documente, precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în interiorul spitalului. Vom reface filmul evenimentului prin corelarea acestor declarații cu datele tehnice pe care le deținem, precum și datele pe care le vom obține în urma expertizelor”, a mai declarat, marţi, șeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.

Ce detalii a oferit ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, tot marţi?

“Avem indicații că defecțiunea este dinăuntrul TIR-ului, dar nu putem ști acest lucru cu siguranță. Există o supoziție că car fi existat probleme cu presiunea oxigenului, care ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarele.

Există o anchetă în derulare și ea va stabili care au fost cauzele cu exactitate, dacă a fost o eroare umană sau o problemă cu echipamentele.

Am discutat cu doctorul Arafat și mi-a dat asigurări că TIR-urile sunt verificate la fiecare două luni. Asta nu înseamnă însă că ceva ar fi putut merge prost”, a declarat Vlad Voiculescu.

“Ştim deja că sistemul sanitar e suprasolicitat, că oamenii sunt obosiţi, că echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică această tragedie”, a afirmat Voiculescu, referindu-se la decesul celor trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş.

Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin