Anonymous ameninţă Israelul cu un atac cibernetic masiv

Anonymous ameninţă Israelul cu un atac cibernetic masiv
Publicat de CAPITAL la 14 martie 2013, 15:00

Mai multe organizaţii de hackeri intenţionează să desfăşoare un atac cibernetic masiv împotriva Israelului pe 7 aprilie, conform unui anunţ al cunoscutei grupări Anonymous pe pagina sa de pe Twitter, potrivit ziarului Haaretz.

Atacul coordonat #opisrael vine în continuarea "ofensivei" cibernetice masive împotriva site-urilor israeliene, lansată în cursul operaţiunii din noiembrie a armatei israeliene împotriva mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza.

"Suntem Anonymous, o legiune. Noi nu iertăm. Noi nu uităm. Israel, este prea târziu să te pregăteşti pentru atacul nostru", menţionează mesajul grupării pe Twitter.

Cel mai recent exemplu al ‘activităţii’ Anonymous în Israel este publicarea a 600.000 de adrese de e-mail ale utilizatorilor portalului Walla.

În acelaşi timp, Kaspersky Labs a relatat că Israelul a fost unul dintre obiectivele atacului cu virus Red October, care a infectat de asemenea calculatoare şi programe criptate informatice sofisticate, utilizate de NATO şi UE.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.