76-8014-2.jpgLumea discută, analizează, se plânge, loveşte, jură că nu mai merge la bursă, aşteaptă noua minune de la Maglavit (citeşte Transgaz), ameninţă cu „părăsirea“ pieţei româneşti, dar sărmanul ADX spune că piaţa este lipsită de interes şi mai durează până la ieşirea din criză. „Ce criză, dom’le?“ Da, bursa românească este într-o criză serioasă, şi nu de azi. Şi nu din cauza scăderilor sau creşterilor înşelătoare, ci din cauza lipsei de alternative şi a sărăciei sortimentului de marfă la vânzare. Şi toate acestea în timp ce toate pieţele emergente cresc. Ce spun graficele despre piaţa românească?

Pentru analiză, considerăm indicele bursier BET-C şi trecem direct la indicatorul ADX. De la sfârşitul lunii august, el se află sub valoarea 20. Cei care folosesc analiza tehnică pentru tranzacţionare la bursă cunosc că sub 20 nu se cumpără acţiuni din cauza consolidării. Simplu. Cu ADX peste 20, preţul revine într-un trend ascendent sau descendent.

Privim subgraficul 2 şi observăm perioade de indiferenţă (ADX<20) şi de trend, chiar puternic uneori (ADX>20). Să nu uităm că orice indicator, inclusiv ADX, este controlat de un parametru, de o perioadă pentru care se calculează. În cazul nostru, 14 zile. Vârfurile ADX sunt considerate slăbiri de trend, iar valori de peste 40 pentru ADX indică un trend foarte puternic. Acum, pentru a vizualiza trendurile pieţei, aplicăm peste preţ, în subgraficul 1, un alt indicator, Zig Zag. Totul arată bine şi frumos: am fi cumpărat la minim şi vindeam la top. Ideal. Dar imaginea trendurilor înainte de ultimul segment va fi mereu perfectă, deoarece aşa funcţionează Zig Zag: arată perfect ceva ce deja a fost. Problema rămâne ultimul segment al indicatorului, cel care porneşte de la un top în 11,10. Cu toate că el indică ziua de azi în trend descendent, generarea unui alt segment depinde de creşterea sau scăderea indicelui faţă de low-ul din 22,10. Pentru a reveni la bursă, aşteaptă un ADX>20!

Sursa: https://ta.educofin.com