În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 978.000 de lei din care 760.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut o propunere de cercetare penală a unui angajator din județul Argeș. Au fost sancționați 310 angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 328.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 52 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancționați 678 angajatori în domeniu.

”Prin acțiunile inspectorilor de muncă vrem să creștem la nivelul așteptărilor pe care le are societatea de la o instituție cu atribuții de control. Rezultatele înregistrate ne arată că este nevoie de eforturi conjugate care să îmbine prevenția cu sancțiunile aplicate gradual, în funcție de prevederile legale. Controlul fiecărui angajator presupune informare și comunicare dar trebuie înțeles că toleranța este și rămâne zero față de încălcarea legii”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.